Istoria recenta a presei romanesti ne-a demonstrat ca metehnele deprinse de unii jurnalisti inainte de 89 sunt greu de inlaturat. Executia publica, defaimarea construita pe presupuneri si insinuari ori calomnia mascata de vreun asa-zis tel nobil (azi, lupta anti-comunista; ieri, lupta anti-capitalista si anti-fascista), toate raman armele de baza din calimara jurnalistilor mai tineri sau mai batrani. Iar orice schimbare de politica editoriala atrage dupa sine radicalizari si mai fragrante, in care se impletesc veritabile rezolutii maniheiste de tipul noi-ei, buni-rai, interes public-grupuri de interes.
Va mai amintiti cum prin 2004 se invocau grave ingerinte ale patronatelor de la EVZ si Romania Libera in politica editoriala?! Va mai amintiti cum MP Bacanu arunca cu noroi in reprezentantul WAZ de la acea vreme sau in colegul de breasla care fusese angajat pentru a realiza o mai bună echipa redactionala?! (Desi, dupa cum s-a dovedit nu peste mult timp, discursul lui MPB nu avea decat un singur scop, si anume obtinerea unui pret mai bun pe pachetul de actiuni pe care il detinea el personal.) Aceleasi metode se aplica si acum, cand la Cotidianul se incearca un nou experiment editorial.
In aceste conditii, este imposibil sa nu te intrebi ce soarta va avea Romania de vreme ce nu se construieste un dialog serios in interior, ci, dimpotriva, este inveninata in mod sistematic opinia publica. Este imposibil, cred eu, sa nu te intrebi ce valori mai poti recunoaste in mediul academic sau in societate, in ansamblul ei, cand sunt pusi la zid cei care au curajul sa profeseze alte pareri decat cele impartasite de grupurile de forta. Despre moralitate, despre independenta si libertatea presei ori corectitudine profesionala nici nu mai poate fi vorba.
Iar aceasta perspectiva poate fi validata foarte usor, chiar si din pozitia celor mai putin atenti lectori ai presei locale si centrale, daca se are in vedere actualul conflict dintre Adrian-Paul Iliescu, mai noul pamfletar de la Cotidianul, si Ioan T. Morar si Vladimir Tismaneanu, mai vechii comentatori de la aceeasi institutie media.
Cei din urma, in lipsa unor argumente solide cu ajutorul carora sa raspunda la critica ascunsa sub haina unui pamflet, improasca nu doar cu noroi imaginea lui API (a se vedea cele doua comentarii scrise de ITM pe blogul personal - aici si aici). Desi recunosc ca nu sunt capabili sa judece valoarea specialistului API (Tismaneanu intr-un raspuns pe blog-ul lui ITM: "[Nu contest ca API este un filosof real. Nu este rolul sau chemarea mea sa ma amestec in acest gen de discutii. Deci, nu o voi face. [...] Ma stinghereste insa aplomblul lui API cand vine vorba de chestiuni legate de totalitarism, utopii revolutionare, istoria marxismului si mai ales discutia privind condamnarea comunismului. Nu este nici informat, nici de buna credinta."), ei pretind ca acesta nu este informat si nici de buna credinta. Oare filosoful din Tismaneanu sa nu aiba capacitatea de a recunoaste filosoful din API sau Tismaneanu se distanteaza de filosofie considerand ca, de vreme ce el este politolog specializat pe totalitarism, nici un filosof nu are cum sa fie informat suficient pentru a putea oferi contra-argumente la ideologia anti-comunista?! Ori scriitorul ITM sa nu fie capabil sa judece munca depusa de API in jurul scrierilor lui Wittgenstein si in jurul unor doctrine politice?!
Cel mai pervers argument este cel ascuns sub haina dizidentei: cu alte cuvinte, fiindca API nu a plecat din Romania pe vreme lui Ceausescu si nu si-a construit o cariera din recunoasterea ratacirilor din tinerete ori fiindca nu si-a pus cenusa in cap dupa Revolutie condamnand habotnic comunismul, el poate fi catalogat drept un sustinator fervent al dictatorului. Iar argumentul acesta este tesut cu ochiuri mici, din insinuari privind trecutul de purtator de drapel al comunismului si din presupuse colaborari incriminante cu regimul ceausist. De exemplu, ITM scrie: "Activistul cu ochi albaştri, Adrian Paul Iliescu, a acţionat ca responsabil cu un cerc de ateism ştiinţific la Casa Studneţilor Grigore Preoteasa din Bucureşti, pe la jumătatea anilor 80. [...] Trecea, cu basca în mînă, pe la Viaţa studenţească unde îşi lăsa, din proprie iniţiativă, pupăturile în curul tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Eu nu umblu cu foarfeca prin ziare, dar ar trebui să vedeţi faţa hidoasă a activismului voluntar, gen Adrian Paul Iliescu."
Sau VT, pe propriul sau blog: "Cum spuneam, prof. API, i-a atacat continuu pe Horia Patapievici, pe Traian Ungureanu, Mircea Mihaies, pe Gabriel Liiceanu, pe mine si alti colegi mai tineri, fiind unul dintre admiratorii filosofului marxist impenitent Ion Ianosi. Nu e grav, e dreptul lui, dar ramane faptul ca in trei decenii, sa zicem, prof API a fost asiduu ceausist, expert in “ateism stiintific” (deci nu marxist critic, nu neo-marxist), apoi filosof analitic, apoi conservator, apoi, de passage, un pic liberal, iar acum a devenit un campion al Noii-Vechii Stangi…".
Asa cum lesne se poate observa, nu avem de-a face cu o dezbatere de idei, ci cu o punere la zid a celor care-si permit luxul de a gandi cu propriul cap si de a recunoaste reteta practicata de actualii ideologi ai anti-comunismului.
Va mai amintiti cum prin 2004 se invocau grave ingerinte ale patronatelor de la EVZ si Romania Libera in politica editoriala?! Va mai amintiti cum MP Bacanu arunca cu noroi in reprezentantul WAZ de la acea vreme sau in colegul de breasla care fusese angajat pentru a realiza o mai bună echipa redactionala?! (Desi, dupa cum s-a dovedit nu peste mult timp, discursul lui MPB nu avea decat un singur scop, si anume obtinerea unui pret mai bun pe pachetul de actiuni pe care il detinea el personal.) Aceleasi metode se aplica si acum, cand la Cotidianul se incearca un nou experiment editorial.
In aceste conditii, este imposibil sa nu te intrebi ce soarta va avea Romania de vreme ce nu se construieste un dialog serios in interior, ci, dimpotriva, este inveninata in mod sistematic opinia publica. Este imposibil, cred eu, sa nu te intrebi ce valori mai poti recunoaste in mediul academic sau in societate, in ansamblul ei, cand sunt pusi la zid cei care au curajul sa profeseze alte pareri decat cele impartasite de grupurile de forta. Despre moralitate, despre independenta si libertatea presei ori corectitudine profesionala nici nu mai poate fi vorba.
Iar aceasta perspectiva poate fi validata foarte usor, chiar si din pozitia celor mai putin atenti lectori ai presei locale si centrale, daca se are in vedere actualul conflict dintre Adrian-Paul Iliescu, mai noul pamfletar de la Cotidianul, si Ioan T. Morar si Vladimir Tismaneanu, mai vechii comentatori de la aceeasi institutie media.
Cei din urma, in lipsa unor argumente solide cu ajutorul carora sa raspunda la critica ascunsa sub haina unui pamflet, improasca nu doar cu noroi imaginea lui API (a se vedea cele doua comentarii scrise de ITM pe blogul personal - aici si aici). Desi recunosc ca nu sunt capabili sa judece valoarea specialistului API (Tismaneanu intr-un raspuns pe blog-ul lui ITM: "[Nu contest ca API este un filosof real. Nu este rolul sau chemarea mea sa ma amestec in acest gen de discutii. Deci, nu o voi face. [...] Ma stinghereste insa aplomblul lui API cand vine vorba de chestiuni legate de totalitarism, utopii revolutionare, istoria marxismului si mai ales discutia privind condamnarea comunismului. Nu este nici informat, nici de buna credinta."), ei pretind ca acesta nu este informat si nici de buna credinta. Oare filosoful din Tismaneanu sa nu aiba capacitatea de a recunoaste filosoful din API sau Tismaneanu se distanteaza de filosofie considerand ca, de vreme ce el este politolog specializat pe totalitarism, nici un filosof nu are cum sa fie informat suficient pentru a putea oferi contra-argumente la ideologia anti-comunista?! Ori scriitorul ITM sa nu fie capabil sa judece munca depusa de API in jurul scrierilor lui Wittgenstein si in jurul unor doctrine politice?!
Cel mai pervers argument este cel ascuns sub haina dizidentei: cu alte cuvinte, fiindca API nu a plecat din Romania pe vreme lui Ceausescu si nu si-a construit o cariera din recunoasterea ratacirilor din tinerete ori fiindca nu si-a pus cenusa in cap dupa Revolutie condamnand habotnic comunismul, el poate fi catalogat drept un sustinator fervent al dictatorului. Iar argumentul acesta este tesut cu ochiuri mici, din insinuari privind trecutul de purtator de drapel al comunismului si din presupuse colaborari incriminante cu regimul ceausist. De exemplu, ITM scrie: "Activistul cu ochi albaştri, Adrian Paul Iliescu, a acţionat ca responsabil cu un cerc de ateism ştiinţific la Casa Studneţilor Grigore Preoteasa din Bucureşti, pe la jumătatea anilor 80. [...] Trecea, cu basca în mînă, pe la Viaţa studenţească unde îşi lăsa, din proprie iniţiativă, pupăturile în curul tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Eu nu umblu cu foarfeca prin ziare, dar ar trebui să vedeţi faţa hidoasă a activismului voluntar, gen Adrian Paul Iliescu."
Sau VT, pe propriul sau blog: "Cum spuneam, prof. API, i-a atacat continuu pe Horia Patapievici, pe Traian Ungureanu, Mircea Mihaies, pe Gabriel Liiceanu, pe mine si alti colegi mai tineri, fiind unul dintre admiratorii filosofului marxist impenitent Ion Ianosi. Nu e grav, e dreptul lui, dar ramane faptul ca in trei decenii, sa zicem, prof API a fost asiduu ceausist, expert in “ateism stiintific” (deci nu marxist critic, nu neo-marxist), apoi filosof analitic, apoi conservator, apoi, de passage, un pic liberal, iar acum a devenit un campion al Noii-Vechii Stangi…".
Asa cum lesne se poate observa, nu avem de-a face cu o dezbatere de idei, ci cu o punere la zid a celor care-si permit luxul de a gandi cu propriul cap si de a recunoaste reteta practicata de actualii ideologi ai anti-comunismului.
