vineri, 15 ianuarie 2010

Gica Contra si etica in afaceri in Romania

Am inceput anul trecut sa demasc impostura in domeniul eticii aplicate, in mod special in domeniul eticii in afaceri. Am inceput cu pasi timizi. Nu am vrut sa fiu perceput ca un Gica Contra. Pe de alta parte, stiam ca voi supara destule persoane, care, foarte posibil, vor incerca sa ma izoleze in spatiul academic si de business. Insa mi-am dat repede seama ca, si daca ar proceda astfel, ei vor fi cei care se descalifica, nu eu.

De ce mi-am permis sa arat cu degetul? Foarte simplu! Pentru ca de fiecare daca cand incercam sa dezbat teme de etica in afaceri existau foarte multe alte persoane care fie citisera aberatiile publicate prin diverse reviste romanesti, fie intrasera in contact direct cu ideile celor acuzati de mine, si, in loc sa ofere argumente pentru pozitiile lor, repetau papagaliceste erorile acestora. Erorile respective, prin consecventa cu care erau repetate si explicate, nu se datorau unor scapari de moment, ci erau rezultatul lipsei de cunostinte elementare in domeniul filosofiei morale. Iar cum etica in afaceri este o aplicare a filosofiei morale (cu cateva insertii importante) la spatiul economic, atunci mi s-a parut normal sa incerc sa corectez cumva situatia.

Dar a arata cu degetul nu este o activitate care sa-ti faca cinste in vreun fel daca nu este dublata de o alta activitate, de data asta constructiva. Adica degeaba as fi acuzat eu in stanga si-n dreapta, daca, in acelasi timp, nu as fi incercat sa explic de ce lucrurile stau altfel de cum sunt profesate in mod obisnuit la noi, daca nu as fi purces la niste demersuri academice (e.g., Bucharest Conference in Applied Ethics, dezbaterile publice din 2010 in jurul "managementului eticii si conformitatii" in companii, universitati, administratia publica si institutiile medicale din Romania) menite sa ridice nivelul expertizei in domeniu.

Dupa aceasta incercare de ecologizare a spatiului cu care am eu direct de-a face, era normal sa-mi primesc si reprosurile de rigoare. Mi s-a spus ca nu sunt fair (pentru ca ar fi trebuit sa vorbesc mai intai cu persoanele in cauza, sic!), ca nu am dreptul de a face pe judecatorul (asta a fost cea mai copilareasca reactie, fie vorba intre noi) ori ca sunt prea aspru cu respectivii. Raspunsul meu a fost initial sovaielnic. Acum, dupa ce mi-am intarit cazemata, pot spune in mod direct: "fiindca imi recunosc propriile limite si nu ma erijez in expertul absolut, ci incerc sa ma imbunatatesc pe mine insumi prin analiza critica si dialog! Daca nu va convine, lasati-va de meserie! Etica presupune dialog!"

Pentru a continua linia inceputa in urma cu un an, vreau sa atrag atentia asupra numarului mare de tineri care, in lipsa oricarei experiente -- de business sau academice, pretind ca pot oferi solutii la problemele companiilor. Dupa parerea mea, si eu sunt un tanar, dar nu un astfel de tanar, consultantii nu vin sa ofere solutii, ci vin sa faciliteze solutii. Asa cum am spus in nenumarate randuri, principala 'virtute' a unui consultant este "ascultarea activa". Unii dintre acesti tineri, deveniti peste noapte consultanti si/sau traineri, isi permit sa discute chestiuni dintre cele mai dificile -- cum ar fi problema integritatii -- in 15 randuri. Nici asta nu ar fi o problema daca si-ar adapta discursul tipului de scriitura impus de mediul de comunicare (i.e., daca scrii pentru media on-line, atunci nu poti scrie mult, dar trebuie sa previi eventualii cititori ca nu vei epuiza subiectul; daca scrii pentru o revista de poezie, atunci metaforele sunt acceptate, dar nu si intr-o revista de business, print sau on-line). Dar foarte multi dintre acesti tineri vor sa arda etapele, vor sa ajunga acolo sus fara prea mult efort. Dar etica in afaceri implica foarte multa transpiratie, si aproape deloc inspiratie.

Ca sa devina mai clar ceea ce spun, va ofer un exemplu: un articol despre integritate publicat pe site-ul unei fundatii care atrage din ce in ce mai multi tineri si personalitati din Romania – http://www.leadershipcenter.ro/integritatea.html. Prima chestiune asupra careia vreau sa atrag atentia se afla chiar in primul rand: “Integritatea alaturi de comportamentul etic [...]“. Pentru cei care au minime cunostinte de filosofie morala, integritatea este un tip de comportament etic. Principiul integritatii, aflat la baza unui astfel de comportament, fie tacit, fie expliciti, este eminamente un principiu moral. Deci de unde pana unde aceasta conjunctie?!

In al doilea rand, cele trei lucruri la care este rezumata integritatea nu au nimic de-a face cu asta. A fi autentic cu tine insuti nu are nici o legatura cu a fi integru. Are legatura cu modul cum te raportezi la propria ta fiinta si nimic mai mult. De exemplu, poti actiona cu integritate chiar si atunci cand nu esti ‘autentic’ cu propria ta fiinta, cand nu-ti accepti propriul statut, cand refuzi sa ai incredere in propriile forte. Poti actiona cu integritate fiindca esti constrans de contextul social ori de un sistem civil rigid (i.e., daca furi, ti se taie capul!)

Momentan ma opresc aici, dar promit sa revin cu niste remarci acide legate de firmele care pretind ca fac consultanta si audit pentru standarde de genul SA8000, AA1000, GRI3, ori viitorul ISO26000.

--
Articol publicat pe blogul lui Cristian Ducu: http://blog.cristian-ducu.ro/2010/01/15/gica-contra-si-etica-in-afaceri-in-romania/

5 comentarii:

Timeea spunea...

Buna, Gica Contra :)

Imi place foarte mult articolul tau, suntem pe aceiasi frecventa, sunt de acord cu punctele tale de vedere. Ceea ce ai afirmat este general valabil pentru mai toate domeniile, nu doar in ceea ce priveste etica: ipocrizia este maxima, la fel si prostia si ignoranta. Toti sunt specialisti si experti la 20 de ani, ca sa nu mai vorbim de "venerabilii" profesori care nu au pus vreodata piciorul intr-o companie, nu au avut vreo functie de conducere, nici macar nu si-au pus afacerea proprie pe picioare IN CIUDA "retetelor de succes" varate oe gat...mi-e pur si simplu scarba. Joi am examen la etica (master) o sa fie SUPERB :D

Weekend placut!

Unknown spunea...

Buna, as dori sa particip la Bucharest Conference in Applied Ethics editia 2010, am vizitat site-ul dedicat insa nu am reusit sa ma prind unde ma pot inscrie. Sa inteleg ca participarea este libera? Multumesc.

Cristian spunea...

Alin, informatiile despre Bucharest Conference in Applied Ethics 2010 vor fi lansate in cursul lunii februarie. Suntem in pregatiri. Tema principala este "Legislarea eticii", iar cei care doresc sa participe cu o comunicare vor avea un prim deadline la 1 iunie 2010 (abstract).

Cristian spunea...

Timeea,
Multumesc pentru comentariu. Eu nu am nici o problema cu varsta, chiar daca in mod normal se considera ca mintea unui tanar este o minte "necoapta".:) Poti ajunge expert la 20 de ani, dar doar daca esti geniu. Pe de alta parte, si la 50 de ani poti sa nu ai experienta si competentele necesare in domeniul in care presupui ca esti expert. Si am destul de multe exemple si in acest sens.

Totusi, la noi, majoritatea (i.e., >75%) celor care pretind ca au expertiza intr-un domeniu anume sunt impostori. Sunt impostori pentru ca pretind un lucru, dar cand ii pui sa faca acel lucru te convingi ca nu sunt in stare; se poticnesc dupa primele activitati.

Unde si cu cine ai avut examen la "etica"? Si ce fel de etica? teorii etice, istoria eticii, metaetica, etica aplicata, etica in afaceri, ce anume? Nu de alta dar as vrea sa denuntam totusi si acesti impostori care misuna prin mediul academic romanesc. Exemplu cel mai elocvent este la Suceva, unde o facultate de filosofie cu "poeti" a pornit un program de master pe audit de etica fara ca macar unul dintre cei care tin cursuri acolo sa fi realizat un astfel de audit sau sa fi publicat un articol in acest sens. Iar ARACIS-ul, institutie care ar trebui sa vegheze la calitatea invatamantului superior romanesc, le-a dat patalama la mana sa functioneze.

Unknown spunea...

Multumesc pentru raspuns, voi urmari in continuare site-ul evenimentului. desi munca mea inseamna sa organizez training-uri si sa comunic mult cu colegii mei, nu consider ca ma aflu la nivelul la care sa pot aduce o contributie semnificativa, deocamdata doresc sa acumulez cunostinte. Desi am destul de multe idei, nu am luat contact inca cu cei interesati de domeniu si sunt curios de perspectiva altora asupra acestuia. Multumesc si pentru invitatie.