marți, 11 decembrie 2007

Nedumerire: De unde vine aroganta specialistilor de HR in procesul de recrutare?

In ultimul timp am auzit din ce in ce mai des urmatoarea replica: "Nu voi mai aplica la job-uri postate de compania X (unde compania X este o companie mare de recrutare), de catre institutii publice sau de catre fostele regii de utilitati (gaz, electricitate, telefonie - ca sa nu se simta nimeni lezat)!" Intrebarea mea, oarecum naiva si nascuta din dorinta de a produce o schimbare cat de mica, este legata de sursa acestei arogante. Nu inteleg cum un specialist in resurse umane, care ar trebui sa priceapa cate ceva despre psihologia candidatilor pe care ii selecteaza, are o atitudine sfidatoare, aroganta, superioara fata de cineva care vine la un interviu sau suna pentru mai multe informatii. Ma uimeste foarte tare o astfel pozitie pe care am intalnit-o nu doar din auzite, ci am simtit-o si pe propria piele.

O a doua intrebare pe care mi-o pun si sper sa gasesc si un raspuns (momentan nu am unul) este cum poate fi combatuta o astfel de atitudine? Atat din interiorul companiei, cat si din afara ei. Sa fie oare o problema de educatie?

Oricum, cred ca exista niste reguli destul de simple care ne pot ajuta sa nu ne indepartam candidatii. De exemplu, regula de aur este ca atunci cand ai un candidat venit pentru ora 13, de exemplu, sa faci absolut totul ca la acea ora sa intri cu el in meeting room. Inteleg ca un candidat poate intarzia -- la traficul din Bucuresti nu e de mirare chiar si atunci cand esti o persoana precauta si pleci cu 2 ore inainte de intalnire --, dar un specialist HR care se afla deja in birou nu are nici o scuza.

O alta regula ar fi aceea ca la finalul procesului de recrutare, atat celor respinsi cat si celor acceptati, cel (cei) care a facut recrutarea sa le ofere un raspuns detaliat cu privire la motivele deciziei. In acest fel ne formam noi insine candidatii sa isi faca self-assessment-uri (auto-evaluari), iar acest lucru ii va ajuta in pozitia in care ii plasam sau in cariera viitoare. Cel mai banal argument pentru o astfel de practica este acela ca oamenii simt ca le acorzi atentia cuvenita. Iar asta ii motiveaza sa aplice si altadata pentru pozitiile pe care le faci publice.

Ceea ce e si mai grav, dupa parerea mea, e ca foarte multi specialisti in resurse umane si in special in recrutare si training nu sunt constienti de aceasta dificila chestiune. Am vorbit cu cativa si raspunsul a fost invariabil "nu exista timp pentru asa ceva, nu poti face fata la 200 de candidati, nu ai cum sa le acorzi atentia cuvenita".



Un comentariu:

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=zP0sqRMzkwo&feature=related

mi se pare ca explica destul de mult comportamentul specilaistilor in recrutare :))