Etica si industria luxului

In ultimul timp am cam neglijat acest blog fie pentru ca m-am ocupat cu diverse training-uri, fie pentru ca am scris pe forumul programului de training "Ethics and Compliance Officer". Astazi fac o exceptie fiindca am dat peste un articol in International Herald Tribune (aici) care a facut sa mi se zburleasca toti neuronii.

Cu ocazia a IHT SUSTAINABLE LUXURY CONFERENCE 2009, organizata la New Delhi, suplimentul de business al New York Times a dedicat o pagina noilor tendinte din industria luxului, si anume "sustenabilitatea" si "etica" (sau "responsabilitatea"). Cu alte cuvinte, companiile din aceasta industrie, confruntate cu criza mondiala, chiar daca nu au inceput sa resimta acut efectele acesteia, isi schimba strategia pentru a atrage in continuare clientii si pentru a nu mai fi acuzati de activisti ca nu tin seama de mediu si animale. 

   "Sustainability" and "responsibility" are the new buzz words. The first is a necessity in a market where credit is no longer as easy to find as a cappuccino.Significantly, Barneys New York has put its dynamic retail force behind sustainable and environmentally friendly clothing. The company, which has always searched for upcoming designers, has now put a focus on organic knits, eco-friendly cottons, grown-to-sewn denim and even recycled gold jewelry.

   For the forward-looking in the industry, ethics is the new elegance, and doing things right carries more weight than doing things fast. Having the time and the money to care about where clothes come from is set to be a key feature of 21st-century luxury.

  Yet thoughtful designers like Stella McCartney, with her genuine green spirit and environmentally friendly clothing, are behaving responsibly. And while at the Main Street level most companies are more interested in sales figures than philosophy, luxury chief executives should be given credit for signing off on eco-friendly stores with solar panels and recycled fittings.

Vreau sa remarc doar doua lucruri in legatura cu aceasta situatie:

1) In primul rand, "responsible luxury" nu este un oximoron asa cum pare la prima vedere. Companiile din industria luxului se confrunta cu aproape aceleasi probleme cu care se confrunta organizatiile din domeniul IT&C sau domeniul bancar. Insa raspunsul acestor companii la presiunea crescanda din jurul ideii de "responsible business" nu are cum sa castige increderea propriilor clienti pentru faptul ca se folosesc materiale eco sau pentru ca respectivele organizatii au investit in educatia unei comunitati din India. Nu asta ii atrage pe clientii lor, ci opulenta bunurilor pe care le ofera, statutul pe care si-l castiga sau consolideaza prin achizitia acelor bunuri.

Ca atare, acuzatia de ipocrizie isi gaseste justificarea atata vreme cat aceasta noua viziune (*filosofie) de business nu termina cu acest discurs insotit de zgomotul tobelor. OK! intelegem ca aceasta industrie tine pasul tendintelor din business-ul si societatea de acum, dar a fi responsabila nu inseamna sa se concentreze pe slogan, ci pe actiune. Daca se concentreaza pe slogan, atunci avem de-a face cu o strategie de marketing.

2) Citind articolul respectiv, mi-am imaginat cum ar fi sa vezi un Lamborghini alergand pe bulevard ca sa ajunga mai repede la statia de alimentare cu energie electrica de la Piata Dorobanti. Este evident ca multe dintre obiectele de lux nu pot fi eco-friendly; cel putin nu in urmatorii doi, trei, cinci ani. Atunci ce e cu nebunia aceasta?!

Asa cum spuneam la sesiunile de training din programul Ethics and Compliance Officer, ne aflam in situatia in care da bine sa spui ca bratara de la mana ta e eco-friendly si nu contine decat aur recuperat (adica aur recuperat din prelucrarea altor bijuterii si nu obtinut in urmare extractiei din minereu). Da bine si sa spui ca pantalonii de pe tine nu au fost realizati de niste copii in India, ci de niste adulti, dar platiti tot cu 1$ pe zi. Presiunea acumulata in jurul ideii de "business responsabil" nu e deloc de neglijat, iar companiile care nu tin seama de acest lucru risca sa-si piarda clientii sau sa se trezeasca cu activistii PETA sau GREENPEACE la poarta fabricii. Iar asta e suficient pentru a acumula niste pierderi insemnate atat in contabilitate, cat si la capitolul imagine.

Ma gandesc cu teama la viitorul acestei tendinte de a pune presiune pe organizatii. E foarte posibil ca peste cativa ani sa nu mai poti face afaceri daca nu incluzi in Board-ul companiei niste indivizi sau individe din aceste ong-uri activiste sau alte categorii de stakeholderi, chiar daca tu si ceilalti shareholderi sunteti singurii care au bagat bani in acea firma. Nu m-ar mira nici ca firmele sa fie obligate prin lege sa raporteze masurile de "responsabilitate sociala si de mediu" pe care le iau (asta deja e pe masa de lucru a Uniunii Europene).