Dupa cativa ani buni de absenta, ieri seara am fost la GreenHours la un concert de acid jazz. M-am simtit excelent fiindca muzica a fost de cea mai buna calitate. In rest, aglomeratie si indivizi putind a transpiratie. Yeak!
Insa nu despre asta am vrut sa scriu, ci sa semnalez un caz clar de incompetenta si rautate in randurile jurnalistilor. Carcotasii vor spune ca e caduc un astfel de demers de vreme ce noi toti stim ca jurnalistii sunt niste incompententi. Dar eu nu as merge atat de departe, ci as piguli cu acul fiecare caz in parte. Tocmai de aceea scriu aceste randuri acum.
Dar despre ce este vorba?! In cadrul Observatorului de ieri seara, deontologii de la Antena 1 au facut tot posibilul sa incrimineze o judecatoare care, in timpul liber, canta si incanta. Intentia usor de observat a realizatorului/realizatorilor respectivului reportaj nu avea nimic de-a face cu jurnalismul, cu relatarea unor fapte, ci cu executarea publica a unei persoane. Nu m-as fi oprit asupra acestui caz daca nu as fi citit in "Adevarul" de azi un material amplu despre acelasi subiect.
Evident, orice persoana normala la cap se intreaba de ce apar doua materiale pe aceasta tema in aceesi perioada, mai ales cand institutiile de media care le gazduiesc fac parte din trusturi diferite. Banuiala mea e ca exista o persoana care-i doreste "binele" judecatoarei respective. Iar aceasta persoana se bucura de o oarecare influenta in mass-media romaneasca, prea infometata si lipsita de competente reale.
O mare parte din articolul din "Adevarul" vorbeste despre cat a castigat judecatoarea respectiva din activitati extraprofesionale, insinunand ca aceasta nu a respectat statutul magistratilor si nici codul deontologic. Printr-o enumerare a castigurilor dnei judecatoare, RP si IC (nu le dau numele ca sa nu le retina careva si astfel sa devina din anonimi cunoscuti) se chinuie sa dovedeasca "grave nereguli" in activitatea judecatoarei. Dar, dupa cat de incompetenti sunt, ei singuri isi anuleaza argumentul mentionand ca au prins-o la telefon pe judecatoare ... unde altundeva decat la locul de munca. Aha! Deci ea e capabila sa-si faca meseria de judecatoare, iar timpul liber sa nu si-l piarda la tembelizor sau in cumetrii cu infractorii. Prin urmare, nu e buna de judecatoare.
De asemenea, autorii articolului aduc in discutie un fragment din codul deontologic al judecatorilor, lasand sa se inteleaga ca exista o incompatibilitate intre functia de judecator si cea de solist de jazz. Numai ca in spatele cuvintelor celor doi semnatari ai articolului cu pricina se afla un sofism. Il redau aici pentru o cat mai buna imagine asupra intreprinderii lor.
Dublarea calităţii de magistrat cu aceea de solist vocal de jazz este cel puţin discutabilă şi pare a o plasa pe doamna Camelia Panaitescu într-o poziţie uşor incompatibilă.
Asta pentru că atât legea privind statutul magistraţilor, cât şi Codul deontologic al judecătorilor sunt extrem de clare în ceea ce priveşte activităţile incompatibile calităţii de magistrat. Astfel, la capitolul „incompatibilităţi şi interdicţii“ legea nu prea lasă loc de interpretări.„Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii“.
Această prevedere imperativă se regăseşte şi în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor care interzice, de asemenea, cumulul calităţii de magistrat cu orice altă funcţie publică sau privată.
Mai mult, potrivit legii care reglementează statutul magistraţilor, „judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse“.
Acum, eu nu ma pricep la drept, dar din citatele respective nu prea reiese o incompatibilitate intre functia de judecator si faptul ca dna judecator canta si este platita pentru asta. Ea nu face o activitate comerciala, ci o activitate intelectuala. "Solist de jazz" nu e o functie, la fel cum nu e nici aceea de "voice over". Ea, judecatoarea, nu ocupa in acelasi timp doua functii diferite, ci are functia de judecator acolo unde are cartea de munca si desfosara activitatea de solist de jazz sau de voice over, in afara orelor de program, acolo unde colaboreaza. Mai mult decat atat, nu vad cum ar putea obliga un cod deontologic, fie el si pentru judecatori, o persoana sa nu-si ocupe timpul cu ceea ce doreste. Codul deontologic citat nu poate sa intre in contradictie cu drepturile elementare ale indivizilor, asa cum sunt ele trecute in Carta Drepturilor Omului, in Constitutie si in documente secundare, iar daca acest lucru s-ar intampla, prevederile codului deontologic ar fi cele eliminate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu