joi, 26 martie 2009

Etica in afaceri, CSR, Dezvoltare durabila, Cod de etica

Am observat in ultimul timp un interes crescand si in Romania pentru responsabilitate sociala si ... , in paralel, semnificativ mai scazut, pentru etica in afaceri. In genere, acesta e un lucru bun, mai ales ca noi nu avem o istorie in ceea ce priveste managementul responsabil. Insa de aici si pana la faptul ca anumiti indivizi si individe pretind ca detin monopolul asupra cunoasterii este cale lunga.

Ceea ce ma face intr-adevar sa ma indoiesc de capacitatea lor de a intelege etica in afaceri, responsabilitatea sociala corporativa, dezvoltarea durabila, cum se face un cod de etica sau de conduita, nu este aceasta pretentie naiva, ci 'impotenta' lor de a construi un demers propriu si adecvat contextului. Ei citesc, citesc multa literatura de Business Ethics, multa literatura de CSR si Sustainable Development, dar se opresc la ce spun altii. Un consultant care pretinde ca te poate ajuta sa realizezi un raport anual de CSR si iti spune sa pui la sectiunea "Principiile etice ale organizatiei" sintagma "Guvernare corporativa" nu este altceva decat un impostor. Oare cum ar trebui sa arate un principiu etic?!

"Guvernarea corporativa" nu e un principiu, sa ne fie cu iertare, ci o sintagma care descrie: 1) un domeniu de investigatie, 2) un segment dintr-o organizatie care se refera la toate acele aspecte ce tin de conducerea acelui complex de persoane, procese, relatii, proceduri si micro-sisteme, si 3) o disciplina academica (la fel ca "Istoria filosofiei grecesti antice" intr-o facultate de filosofie).

Pe de alta parte, viziunea lor minimalista sau minimalizanta ma sperie. E adevarat ca CSR-ul a capatat in ultimii zece ani aripi de vultur, dar asta nu inseamna ca imaginea promovata este si cea mai de dorit. Daca se strang leader-ii mondiali la Davos sau la Rio si vorbesc despre responsabilitatea companiilor nu inseamna ca ei propun o solutie viabila. La fel se intampla si cu recomandarile OECD. Declaratiile si documentele pe care le ascultam sau citim dupa astfel de evenimente reprezinta o anumita vointa politica si arareori punctul de vedere rezultat in urma dezbaterilor dintre specialisti si factorii implicati (si nu ma refer aici la stakeholderi).

As prefera ca Romania sa aiba o piata a ideilor ajunsa la maturitate, ca specialistii sa fie capabili de dezbatere si nu doar de cum sa dea bine. Insa realitatea este dureroasa pentru ca ea nu exprima nimic din aceasta dorinta. CSR-ul e vandut in continuare ca regina balului sau cireasa de pe tort, ca si cum ar insuma toate rolurile Eticii si Conformitatii, adica ale formei institutionalizate ale Eticii in afaceri.

O ultima remarca
E ingrozitor sa vezi astfel de personaje, care, dincolo de incapacitatea de care vorbeam, nu au pic de experienta organizationala dar pretind ca inteleg procesele interne ale unei organizatii si impactul pe care il pot avea activitatile unei companii asupra stakeholderilor sai.

miercuri, 25 martie 2009

Etica si industria luxului

In ultimul timp am cam neglijat acest blog fie pentru ca m-am ocupat cu diverse training-uri, fie pentru ca am scris pe forumul programului de training "Ethics and Compliance Officer". Astazi fac o exceptie fiindca am dat peste un articol in International Herald Tribune (aici) care a facut sa mi se zburleasca toti neuronii.

Cu ocazia a IHT SUSTAINABLE LUXURY CONFERENCE 2009, organizata la New Delhi, suplimentul de business al New York Times a dedicat o pagina noilor tendinte din industria luxului, si anume "sustenabilitatea" si "etica" (sau "responsabilitatea"). Cu alte cuvinte, companiile din aceasta industrie, confruntate cu criza mondiala, chiar daca nu au inceput sa resimta acut efectele acesteia, isi schimba strategia pentru a atrage in continuare clientii si pentru a nu mai fi acuzati de activisti ca nu tin seama de mediu si animale. 
   "Sustainability" and "responsibility" are the new buzz words. The first is a necessity in a market where credit is no longer as easy to find as a cappuccino.Significantly, Barneys New York has put its dynamic retail force behind sustainable and environmentally friendly clothing. The company, which has always searched for upcoming designers, has now put a focus on organic knits, eco-friendly cottons, grown-to-sewn denim and even recycled gold jewelry.
   For the forward-looking in the industry, ethics is the new elegance, and doing things right carries more weight than doing things fast. Having the time and the money to care about where clothes come from is set to be a key feature of 21st-century luxury.
  Yet thoughtful designers like Stella McCartney, with her genuine green spirit and environmentally friendly clothing, are behaving responsibly. And while at the Main Street level most companies are more interested in sales figures than philosophy, luxury chief executives should be given credit for signing off on eco-friendly stores with solar panels and recycled fittings.
Vreau sa remarc doar doua lucruri in legatura cu aceasta situatie:

1) In primul rand, "responsible luxury" nu este un oximoron asa cum pare la prima vedere. Companiile din industria luxului se confrunta cu aproape aceleasi probleme cu care se confrunta organizatiile din domeniul IT&C sau domeniul bancar. Insa raspunsul acestor companii la presiunea crescanda din jurul ideii de "responsible business" nu are cum sa castige increderea propriilor clienti pentru faptul ca se folosesc materiale eco sau pentru ca respectivele organizatii au investit in educatia unei comunitati din India. Nu asta ii atrage pe clientii lor, ci opulenta bunurilor pe care le ofera, statutul pe care si-l castiga sau consolideaza prin achizitia acelor bunuri.
Ca atare, acuzatia de ipocrizie isi gaseste justificarea atata vreme cat aceasta noua viziune (*filosofie) de business nu termina cu acest discurs insotit de zgomotul tobelor. OK! intelegem ca aceasta industrie tine pasul tendintelor din business-ul si societatea de acum, dar a fi responsabila nu inseamna sa se concentreze pe slogan, ci pe actiune. Daca se concentreaza pe slogan, atunci avem de-a face cu o strategie de marketing.

2) Citind articolul respectiv, mi-am imaginat cum ar fi sa vezi un Lamborghini alergand pe bulevard ca sa ajunga mai repede la statia de alimentare cu energie electrica de la Piata Dorobanti. Este evident ca multe dintre obiectele de lux nu pot fi eco-friendly; cel putin nu in urmatorii doi, trei, cinci ani. Atunci ce e cu nebunia aceasta?!
Asa cum spuneam la sesiunile de training din programul Ethics and Compliance Officer, ne aflam in situatia in care da bine sa spui ca bratara de la mana ta e eco-friendly si nu contine decat aur recuperat (adica aur recuperat din prelucrarea altor bijuterii si nu obtinut in urmare extractiei din minereu). Da bine si sa spui ca pantalonii de pe tine nu au fost realizati de niste copii in India, ci de niste adulti, dar platiti tot cu 1$ pe zi. Presiunea acumulata in jurul ideii de "business responsabil" nu e deloc de neglijat, iar companiile care nu tin seama de acest lucru risca sa-si piarda clientii sau sa se trezeasca cu activistii PETA sau GREENPEACE la poarta fabricii. Iar asta e suficient pentru a acumula niste pierderi insemnate atat in contabilitate, cat si la capitolul imagine.

Ma gandesc cu teama la viitorul acestei tendinte de a pune presiune pe organizatii. E foarte posibil ca peste cativa ani sa nu mai poti face afaceri daca nu incluzi in Board-ul companiei niste indivizi sau individe din aceste ong-uri activiste sau alte categorii de stakeholderi, chiar daca tu si ceilalti shareholderi sunteti singurii care au bagat bani in acea firma. Nu m-ar mira nici ca firmele sa fie obligate prin lege sa raporteze masurile de "responsabilitate sociala si de mediu" pe care le iau (asta deja e pe masa de lucru a Uniunii Europene). 


luni, 9 martie 2009

Etica profesionala - Despre jurnalisti

Ati aflat de scandalul iscat in jurul concedierii lui Traian Razvan Ungureanu (TRU) de catre mai marii "Cotidianului"? Daca nu, atunci nu ati pierdut nimic. Daca da, pacat de timpul pierdut cu lecturarea diverselor comentarii pe marginea evenimentului, cu lecturarea opiniilor fostilor colegi ori cu lecturarea comentariilor oamenilor de bine sau de mai putin bine dornici sa se afle si ei in treaba.

N-am timp sa ma ocup de caz in sine, ci doar de problema eticii profesionale in spatiul jurnalistic. Si asta pentru ca la noi -- da, la noi in Romania! -- nu a existat niciodata o dezbatere serioasa pe marginea normelor morale, profesionale ori juridice care sa stabileasca limitele in care jocul poate fi jucat.

Jurnalistii nostri si reprezentantii organizatiilor care ii reprezinta au preferat sa mimeze dezbaterea, rezumand de fiecare data intreaga discutie la comentarii sterile in jurul acceptarii sau neacceptarii unei legi a presei. Niciodata, insa, nu au initiat si sustinut o dezbatere pe aceasta tema.

Imi aduc aminte ca in urma cu vreo cativa ani eram in biroul Cristinei Guseth de la Freedom House si discutam despre posibilitatea unui proiect care sa vizeze tocmai problema moralitatii jurnalistilor romani. Dintre toate ideile puse atunci pe hartie nici una nu a ajuns sa capete contur. Pe de alta parte, aflasem ca anumiti jurnalisti, reuniti sub umbrela unui ong, primisera deja un sprijin consistent din partea Ambasadei SUA la Bucuresti pentru un proiect menit sa-i familiarizeze pe cei din bransa cu deontologia profesionala. Nu-mi amintesc ca acest proiect sa fi avut vreun rezultat in afara a doua, trei conferinte cu studentii prin Bucuresti si prin tara.

Prima mea intrebare -- fiindca intentionez sa scriu mai multe texte despre etica profesiunii de jurnalist -- este legata de nevoia de a desparti intre cei care au aspiratii politice si 'mimeaza' independenta jurnalistica si cei care intr-adevar 'functioneaza' (sic!) ca jurnalist independent. De prea multe ori ne-am aflat in situatia in care un X sau un Y au promovat un partid sau o personalitate in detrimentul oricarei norme a bunului simt ori independentei editoriale. TRU este doar cel mai recent caz de acest fel, dar ultimul pe o lista mult prea lunga. Ca atare, este jurnalistul profesionist (spre deosebire de cel amator, care scrie la gazeta comunei ori a scolii) subiect al vreunei norme morale sau profesionale care sa-i certifice statutul de independent atunci cand scrie despre o chestiune cu miza politica?

Am formulat intrebarea in mod special asa deoarece cred ca este necesar sa distingem intre trei termeni care sunt folositi in aceasta discutie, dar niciodata in mod consecvent, si anume intre echidistant, independent si obiectiv.

Un citat din ultimul editorial al lui TRU poate arunca in lumina confuzia atat de des intalnita intre cei trei termeni:
[...] Cotidianul susţine că un candidat sau un parlamentar nu mai pot scrie într-un ziar. Ideea a prins la destui cititori care cred că ziarul se bazează, cu adevărat, pe ceva.

Ziarul nu se bazează pe nimic. De ce nu pot un membru de partid, un candidat, un parlamentar să facă presă? De ce poate cineva avea opinii la Bruxelles dar nu în Cotidianul? E adevărat că un editorialist care devine politician trece în alt regn şi începe să vâneze nevinovaţi? Ce se întâmplă cu editorialistul dacă se căsătoreşte? Dar dacă trece la budism, ţine cu Rapid, e homosexual sau colecţionează rulmenţi? De ce nu poate un ziarist să rămână ziarist? Simplul fapt că aşa vrea Cotidianul nu e de ajuns. Pot dnii. Buşcu, Lucescu, Fumurescu, Rogozanu, Ursu să găsească un argument real? Istoria presei româneşti le stă împotrivă. Parlamentarii-ziarişti au fost un o realitate curentă în interbelic.

Şi presa occidentală e inamicul domnilor amintiţi. În Anglia, unde se face, probabil, cel mai bun jurnalism din lume, aproape nu există (scuzaţi expresia!) cotidian fără editorialişti parlamentari. Însă, în Anglia, nimeni nu cultivă confuzia între obiectivitate şi opinie. Obiectivitatea păzeşte ştirile şi atât. Opinia e liberă, trăieşte din interpretare şi nu se măsoară cu rigla. [...]


E adevarat ca de cele mai multe ori nu mai deosebim in desisul padurii trunchiurile copacilor pentru ca ne-am chiorat prea mult la imaginea de ansamblu, dar deprinderea aceasta nu trebuie lasata neschimbata pentru ca duce la orbire. Din acelasi motiv e nevoie si de o curatare a limbajului, de fiecare data cand sensurile cuvintelor incep sa-si piarda din proprietati in desisul limbajului comun.

Axioma elementara cu care cred ca noi toti ar trebui sa fim de acord este aceea ca intre calitatea de jurnalist si cea de politician nu trebuie sa existe semnul de egal pentru simplul motiv ca misiunile celor doua pozitii sunt diferite, chiar daca uneori ele conlucreaza pentru a-si atinge obiectivele. Una e sa scrii la gazeta si sa fii in slujba unei corecte informari a publicului tau, si alta e sa promovezi ideii, proiecte si politici in numele unui ideal politic si sa-ti asumi o postura de promotor activ al acestora.

Dintr-o alta perspectiva, imbinarea celor doua in spiritul aceleasi persoane nu cred ca incalca regula atata vreme cat politicianul nu-si asuma rolul de jurnalist (ori invers) si isi declina calitatea in mod public. Altfel ne aflam in fata unei intentii vadite de a manipula prin intermediul materialelor de presa. Asa se face si ca Adrian Nastase sau vreun politician din Anglia pot avea o rubrica permanenta sau nu intr-un cotidian, dar fara a aduce atingere posturii de jurnalist, pe care ei nu o servesc. Adrian Nastase nu semneaza in calitate de jurnalist, chiar daca vreun individ cu un grad de cultura mai scazut l-ar numi astfel. El scrie in calitate de politician si isi promoveaza propriile idei politice chiar si atunci cand isi critica opozantii.

Jurnalistul, in schimb, are un cu totul al statut. Daca faptul ca un politician scrie la gazeta este intamplator, in cazul jurnalistului, el isi face meseria. Asadar, meseria respectiva ii impune anumite canoane profesionale, fara de care credibilitatea sa este pulverizata la primul text iesit de sub tiparnita. Iar ca sa iti pastrezi credibilitatea, adica pentru ca oamenii care te citesc sa creada ca relatarea cazului de mita electorala este adevarata, trebuie sa respecti regulile jocului.

Problema reglementarii sau auto-reglementarii acestui domeniu profesional este exact cea a stabilirii regulilor. In lipsa lor, oricine poate fi jurnalist. Este suficient sa ai un spirit creativ si o scriitura inteligibila ca sa te angajezi pe post de "jurnalist". Si nu ma refer aici la pregatirea profesionala -- daca inginerii sunt jurnalisti sau nu! --, care e de fapt o falsa problema. Nu, ci la respectarea unor norme etice si profesionale.

Pe de alta parte, inexistenta regulilor jocului face ca oricine sa poata reclama conducerea jocului sau sa impuna forma sa. De exemplu, una e sa ai o regula clara la nivelul bransei prin care sa poti sanctiona, chiar si prin intermediului unui simplu blam profesional, "jurnalistii" care nesocotesc limitele vietii publice si filmeaza o politiciana facand sex cu sotul in patul propriu sau pozandu-i chiloteii in timp ce se da jos din masina si alta e ceea ce se intampla acum in circul mediatic romanesc. Acesta este motivul pentru care publicatii de genul "Cancan", "Click", "VIP", "Atac la persoana", "Libertatea", ori "Romania Mare" nu pot fi sub nici o forma acuzate ca nu respecta regulile jocului. E simplu! -- acele reguli nu exista, ei nu au ce sa respecte.

Revenind, daca vrem ca un jurnalist sa informeze corect asupra faptelor, atunci ii vom cere sa fie obiectiv si echidistant (pe langa spiritul de analiza critica si de detectiv cu care trebuie musai sa fi fost dotat de la natura) in demersurile sale. Dar obiectivitatea si echidistanta nu sunt usor de obtinut cand jurnalistul are convingeri politice ferme si nu ezita sa si le faca publice alaturi de informatia pe care o prezinta.

Dar ce inseamna a fi obiectiv si echidistanta. In cazul acesta, o definitie nu ne-ar fi de ajutor, ci poate mai degraba o explicitare. Poate ar trebui ca dincolo de principii si de reguli, un viitor cod de etica pentru jurnalisti sa fie insotit si de un material care sa contina studii de caz, explicatii, exemplificari, toate in vederea unei mai bune intelegeri a prevederilor codului.

De exemplu, obiectivitatea ar putea fi explicitata ca o maniera in care jurnalistul relateaza sau comenteaza niste fapte fara a se lasa influentat de pareri si convingeri proprii, de interpretari subiective ale faptelor. Dar obiectivitate inseamna si sa analizezi critic faptele pentru a discerne ce anume reprezinta un interes public si ce nu. Dupa cum relatarea despre numarul de depresiuni din celulita Elenei Udrea aflata
pe plaja din Mamaia, printre pet-uri si mucuri de tigara, nu serveste vreunui interes public.

A fi echidistant inseamna a trata un subiect dintr-un unghi care nu permite inclinarea balantei inspre o pozitie sau alta, inspre o opinie sau alta. Ca si cum atunci cand s-a votat bugetul Romaniei pe 2009, jurnalistii s-au documentat serios inainte de a relata faptele si au prezentat atat argumentele pro, cat si pe cele contra respectivului document.


Doar satisfacand aceste doua criterii putem ajunge la independenta, care se refera mai degraba la modul cum se raporteaza jurnalistul la faptele respective. De exemplu, daca intr-un scandal ar fi implicat un politician corupt, care-l plateste pe jurnalist ca sa nu scrie de rau despre actiunile sale, atunci este evident ca materialele de presa ale respectivului jurnalist nu vor prezenta faptele ca atare, ci o versiune mistificata a acestora. Sau daca patronul ii cere unui jurnalist sa nu publice o stire despre un politician al carui amic este, atunci independenta jurnalistului este afectata printr-un act de cenzura editoriala. Iar cum exista cenzura editoriala, exista si auto-cenzura, adica starea in care un jurnalist perverteste faptele pentru ca, de exemplu, simte o teama extraordinara ca va fi dat afara de la ziar (dar patronul nu i-a cerut niciodata sa nu publice vreun material).

Concluzionand, recuzarea lui TRU de catre comitetul redactional al "Cotidianului" a fost perfect justificata in conditiile in care acesta si-a anuntat intentia de a candida pe listele unui partid. Cred ca s-ar fi impus o decizie asemanatoare cu mult mai devreme, in urma unei analize obiective a materialelor publicate de TRU in paginile publicatiei amintite. Dar o astfel de analiza obiectiva nu a avut cum sa vina tocmai pentru ca prieteniile erau mai puternice decat simtul moralitatii sefilor de la "Cotidianul", dupa cum insusi Doru Buscu a mentionat in raspunsul sau la ultimul editorial al lui TRU.

Jurnalisti incompetenti

Dupa cativa ani buni de absenta, ieri seara am fost la GreenHours la un concert de acid jazz. M-am simtit excelent fiindca muzica a fost de cea mai buna calitate. In rest, aglomeratie si indivizi putind a transpiratie. Yeak!

Insa nu despre asta am vrut sa scriu, ci sa semnalez un caz clar de incompetenta si rautate in randurile jurnalistilor. Carcotasii vor spune ca e caduc un astfel de demers de vreme ce noi toti stim ca jurnalistii sunt niste incompententi. Dar eu nu as merge atat de departe, ci as piguli cu acul fiecare caz in parte. Tocmai de aceea scriu aceste randuri acum.

Dar despre ce este vorba?! In cadrul Observatorului de ieri seara, deontologii de la Antena 1 au facut tot posibilul sa incrimineze o judecatoare care, in timpul liber, canta si incanta. Intentia usor de observat a realizatorului/realizatorilor respectivului reportaj nu avea nimic de-a face cu jurnalismul, cu relatarea unor fapte, ci cu executarea publica a unei persoane. Nu m-as fi oprit asupra acestui caz daca nu as fi citit in "Adevarul" de azi un material amplu despre acelasi subiect.

Evident, orice persoana normala la cap se intreaba de ce apar doua materiale pe aceasta tema in aceesi perioada, mai ales cand institutiile de media care le gazduiesc fac parte din trusturi diferite. Banuiala mea e ca exista o persoana care-i doreste "binele" judecatoarei respective. Iar aceasta persoana se bucura de o oarecare influenta in mass-media romaneasca, prea infometata si lipsita de competente reale.

O mare parte din articolul din "Adevarul" vorbeste despre cat a castigat judecatoarea respectiva din activitati extraprofesionale, insinunand ca aceasta nu a respectat statutul magistratilor si nici codul deontologic. Printr-o enumerare a castigurilor dnei judecatoare, RP si IC (nu le dau numele ca sa nu le retina careva si astfel sa devina din anonimi cunoscuti) se chinuie sa dovedeasca "grave nereguli" in activitatea judecatoarei. Dar, dupa cat de incompetenti sunt, ei singuri isi anuleaza argumentul mentionand ca au prins-o la telefon pe judecatoare ... unde altundeva decat la locul de munca. Aha! Deci ea e capabila sa-si faca meseria de judecatoare, iar timpul liber sa nu si-l piarda la tembelizor sau in cumetrii cu infractorii. Prin urmare, nu e buna de judecatoare.

De asemenea, autorii articolului aduc in discutie un fragment din codul deontologic al judecatorilor, lasand sa se inteleaga ca exista o incompatibilitate intre functia de judecator si cea de solist de jazz. Numai ca in spatele cuvintelor celor doi semnatari ai articolului cu pricina se afla un sofism. Il redau aici pentru o cat mai buna imagine asupra intreprinderii lor.

Dublarea calităţii de magistrat cu aceea de solist vocal de jazz este cel puţin discutabilă şi pare a o plasa pe doamna Camelia Panaitescu într-o poziţie uşor incompatibilă. 
Asta pentru că atât legea privind statutul magistraţilor, cât şi Codul deontologic al judecătorilor sunt extrem de clare în ceea ce priveşte activităţile incompatibile calităţii de magistrat. Astfel, la capitolul „incompatibilităţi şi interdicţii“ legea nu prea lasă loc de interpretări. 

„Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii“. 
Această prevedere imperativă se regăseşte şi în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor care interzice, de asemenea, cumulul calităţii de magistrat cu orice altă funcţie publică sau privată. 
Mai mult, potrivit legii care reglementează statutul magistraţilor, „judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse“. 

Acum, eu nu ma pricep la drept, dar din citatele respective nu prea reiese o incompatibilitate intre functia de judecator si faptul ca dna judecator canta si este platita pentru asta. Ea nu face o activitate comerciala, ci o activitate intelectuala. "Solist de jazz" nu e o functie, la fel cum nu e nici aceea de "voice over". Ea, judecatoarea, nu ocupa in acelasi timp doua functii diferite, ci are functia de judecator acolo unde are cartea de munca si desfosara activitatea de solist de jazz sau de voice over, in afara orelor de program, acolo unde colaboreaza. Mai mult decat atat, nu vad cum ar putea obliga un cod deontologic, fie el si pentru judecatori, o persoana  sa nu-si ocupe timpul cu ceea ce doreste. Codul deontologic citat nu poate sa intre in contradictie cu drepturile elementare ale indivizilor, asa cum sunt ele trecute in Carta Drepturilor Omului, in Constitutie si in documente secundare, iar daca acest lucru s-ar  intampla, prevederile codului deontologic ar fi cele eliminate.

sâmbătă, 7 martie 2009

Taxa ilegala pentru contestarea unei licitatii publice

Guvernul a anuntat astazi prin intermediul ministrului Dan Nica introducerea unei taxe de timbru pentru contestarea unei licitatii publice. Asa cum ne-a obisnuit in cele trei luni de guvernare, actuala echipa guvernamentala isi pregateste terenul pentru marile afaceri pe seama banului public. Procedeele folosite sunt similare celor patentate de PSD in trecut si sfintite de toate guvernarile. Printre acestea se afla schimbarea denumirii institutiilor statului, schimbarea directorilor agentiilor si institutiilor aflate in subordinea guvernului, schimbarea legilor pentru favorizarea unor anumite firme etc.

Insa nu asta ma enerveaza la culme, ci nesimtirea cu care actualii ministri, dar mai ales prim-ministrul Boc, ne mint in fiecare zi ca ei vegheaza la o mai buna cheltuire a banului public, ca ei sunt interesati de binele societatii romanesti si nu de buzunarul propriu. Numai ca introducerea unei astfel de taxe este ilegala si contrar iluziei pe care ne-o vand acesti indivizi perfizi.

De ce spun ca este o taxa ilegala? Fiindca ea incalca dreptul elementar de a contesta o licitatie in baza faptului ca ai cumparat deja caietul de sarcini. Faptul ca eu am dat bani pentru a participa la un astfel de exercitiu ma califica sa pot contesta fara cheltuieli suplimentare acea licitatie. E ca si cum ai fi pus sa platesti pentru ca sesizezi o ilegalitate. Nu ma intereseaza faptul ca s-a facut abuz de acest lucru. Taxa pe care ei o introduc acum pentru contestatii este doar o modalitate de a muta atentia opiniei publice de pe chestiunea de baza, cea care ne doare cel mai tare, si anume eficientizarea proceselor decizionale si eliminarea coruptiei din sistemul public. In schimb, ei fac tot posibilul ca sa favorizeze acele firme care-si permit sa plateasca 2% din valoarea unui proiect pentru a schimba o decizie nefavorabila lor. Dar cei care nu au acesti bani, dar doresc sa conteste o licitatie masluita nu vor putea face acest lucru.

Nu in ultimul rand, aceasta masura este inca un element intr-o elaborata schema de a prosti boboru'. Pe ideea "vedeti, noi luptam cu coruptia", acest guvern lucreaza intens pentru campania electorala a lui Traian Basescu. O sa vedeti cum, in perioada campaniei, acesta isi va aroga meritele pentru masurile luate de actualul guvern. Si de ce nu?! doar el este seful guvernului, nu Boc.

vineri, 6 martie 2009

Cartile pe care NU le recomand - "Audit intern si guvernanta corporativa"

Daca dupa '89 ne-am plans ca inainte de momentul respectiv nu a exista libertatea de a publica orice am fi dorit, acum, la finele primului deceniu din secolul XXI, ne plangem de un diletantism generalizat. Majoritatea productiilor romanesti aparute dupa Revolutia din '89, fie ca vorbim de cartea de specialitate, fie de beletristica, nu se remarca prin absolut nimic. Poate doar prin incompetenta strident afisata, prin plagiatul dureros de frecvent si prin lipsa oricarei competitii reale (competitia presupune dezbatere, nu acuze).

De curand mi-am cumparat o carte tiparita de Editura Universitara sperand ca voi afla mai multe despre auditul intern si guvernarea corporativa. Dincolo de titlul atragator, nu am gasit nici un lucru care sa ma faca sa cred ca am de-a face cu niste specialisti in domeniu. Cei trei autori, Ana Morariu, Gheorghe Suciu si Flavia Stoian -- un profesor universitar, un lector si un preparator -- au dat masura lipsei de experiente in domeniu si pe ceea a expertizei in compilarea surselor. Am dat 40 RON degeaba, in conditiile in care literatura despre audit intern este in Romania, cred eu, inca la inceput.

La cele 467 de pagini cate numara volumul cu pricina, doar 73 de pagini (pp. 179-252) sunt despre guvernarea corporativa. Unde intre pp. 235-252, gasim o propunere de "Cod de guvernare corporativa" (sic! diferenta titlu volum, titlu cod). Prin urmare, autorii expediaza in numai 56 de pagini, un domeniu intreg, despre care s-au scris mii de carti si zeci de mii de articole.

Ca atare, NU recomand
Anca Morariu & Gheorghe Suciu & Flavia Stoian -- Audit intern si guvernanta corporativa; Editura Universitara, Bucuresti, 2008.

Rating institutions, Eastern Europe, and Economic Crisis

A few days ago, the European national bank governors manifested their indignation concerning the alarmist reports of international rating institutions (e.g., Moody's, Fitch, Standard&Poor's). They accused these organizations of playing a dirty game by publishing pessimistic reports about the Eastern and Central European economies.

In this context, I tend to understand the silence some regional and international institutions keep about the way these rating companies work. But this is not an excuse, nor a motivation. The reality is quite simple: there is no transparency in the way Fitch, Standard&Poor's or any other company rates countries, cities, national economies or banking institutions. As some said, they work with indirect information, oversimplify and use ridiculous indicators. With this image in my head, I cannot take their reports as accurate or good-willing. On the contrary, I suspect they make the game of big financial institutions or countries that want or try to make a living out of the misery of countries like Romania, Poland or Czech Republic.

I do not believe in the economic crisis as many analysts from all over the world present it. I believe that the current economic tremours are the result of a general panik situation. The fear is bigger than the common sense, it overwrites the reason. So, almost all economic leaders, instead of boosting investments and become more creative in opening new markets for their products and services, apply the precautionary principles in every aspect of their economic activities. They prefer to cut down the costs with employees and use outsourcing in every way they can, while unaware of the exponential increase of the operational risk. They prefer to freeze training budgets and keep on stand-by all investments, while the people are ready to cope with the crisis and save their jobs. They prefer to gain as much money as possible in less time or not to decrease their financial expectations, while their previous investments did not focus on decreasing costs with energy, efficiency at operational level, with performance based incentives for CEOs and directors.

Returning to the subject at question, the biggest mistake Romanian government can do at this moment is to contract a loan from the International Monetary Fund. This institution is well known for its portfolio full of unsuccessful projects in any country they worked with. For example, Romania, until its refusal to work with IMF, introduced stupid public policies and destroyed the productive industry, becoming a huge consumer of foreign goods. This vision IMF imposed in Romania was translated from other previous projects, without relevant results.

Taking into account this and other information about the current economic (and political) crisis, and after the pessimistic reports of the World Bank and IMF, I cannot trust these two institutions. So, I would prefer to count only on what Romanian can produce as gross internal product and refuse the IMF, WB or EBRD help. I suspect them also of trying to translate the risk from western markets to the east of Europe. It is better for them to minimize the losses they have on the American market, for example, by trying to raise the exchange rate for Eastern European currencies, like it already happened in Hungary, Romania, Bulgaria, Poland, Czech Republic, Slovenia and Slovakia.

This is why I appreciated very much the outburst of Mr. Isarescu, the governor of the Romanian National Bank (BNR), when he realize there are some major banks that, with the complicity of mass-media, tried to manipulate the exchange rate for Euro/RON. The intervention of the BNR on the financial market made these banks to loose more money, but stopped the Euro/RON exchange rate at 4.2 and not at 4.5/4.75, or even 5.0, as the western mass-media and some bank treasurers said it would end up.

Now, we are facing another step in this scenario meant to transfer the economic risks in other parts of the world. And this step involves direct attacks coordinated by rating institutions. If the fall of American banks did not affect Europe so much, at least the ratings for Eastern and Central European countries will reach their target. And the effects are already starting to show up (e.g., the scary-crow with the Austrian banks).

Readings:
* my previous post - Fitch Ratings - a highly unethical rating agency
* "Cotidianul", March 4, 2009 - Guvernatorii Estului ataca agentiile de rating
* BBC - http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7923685.stm

miercuri, 4 martie 2009

Moral Responsibility: Neuroscience, Organization & Engineering

Conference, August 24 - 27, 2009, Delft University of Technology, the Netherlands

Who is responsible, for which outcomes and under what circumstances? What are our responsibilities and to whom are they owed? Who are responsible agents, and to which spheres of activity does their responsible agency extend? Who should take responsibility, for what and how? This conference will address these and similar traditional philosophical questions about responsibility, with a special focus on the following theme areas: (a) responsibility in neuroscience and the law, (b) collective and individual responsibility, and (c) responsibility in science and engineering.

Click http://www.ethicsandtechnology.eu/responsibility for more info.

marți, 3 martie 2009

Women and Positive Discrimination

Another European stupidity is contaminating the Eastern countries. As part of the European Union, all regional and national institutions must apply the 'more-women' principle. In other words, they should prefer women over men in order to produce a gender equilibrium in organizations and in society. The basic idea is that this kind of policy will promote a more civilized attitude towards women in society at large. An official representative said that "positive discrimination is a desiderate in the European Union". A similar trend took shape at the end of the '90s regarding the gipsy minority. My questions is whether this principle is added up at a list of clear criteria. If not, we talk about positive discrimation. And in this case, positive discrimination is as bad as negative discrimination is.

This is another effect of the political correctness trend. Soon, a new constrain will affect our lives: we will have to reconsider our position towards carrots, potatoes and sheep or cows.

Spionarea angajatilor sau monitorizare stricta?

In "Cotidianul" din 27 februarie 2009 a fost publicat un articol intitulat "10.000 de romani, spionati la munca prin programe de monitorizare". Titlul tradeaza o confuzie omniprezenta in presa cotidiana si de business din Romania, intre spionarea angajatilor la locul de munca si monitorizarea activitatii acestora.
Managerul poate monitoriza când începe angajatul activitatea, cât timp stă pe un document sau fişier de serviciu şi cât pe unul personal, dacă şi cât timp se joacă sau discută pe chat (fără să stocheze şi discuţia în sine), dar şi ce face în timpul orelor suplimentare şi dacă se justifică plata acestora.

Articolul cu pricina nu prezinta vreo statistica ingrijoratoare asa cum am tinde sa credem citind titlul mentionat, ci continutul sau reprezinta o reclama mascata la un soft de monitorizare a activitatilor angajatilor. Insa nu asta ma intereseaza. Intrebarea mea este daca monitorizarea stricta a angajatilor este un comportament corect fata de proprii angajati sau nu.

In mod normal, limbajul folosit la nivelul comun nu face diferenta intre spionarea angajatilor si monitorizarea lor. In lipsa unei educatii, in lipsa unei constructii mentale clare, oamenii obisnuiti nu le disting. In realitate, cele doua, spionarea si monitorizarea, reprezinta activitati total diferite, realizate uneori cu aceleasi mijloace. De exemplu, una e sa urmaresti in toaleta biroului ceea ce face un angajat folosindu-te de camere de filmat, si alta este sa urmaresti un angajat aflat la casieria bancii, apeland tot la o camera de filmat.

Ca atare, ceea ce distinge cele doua activitati este limita pana la care acestea se desfasoara. Spionajul presupune urmarirea angajatilor fara ca acestia sa cunoasca acest lucru si indiferent de situatia in care se afla. De exemplu, spionezi un angajat daca ii asculti telefoanele fara ca el sa stie asta, daca il urmaresti atunci cand merge la toaleta ori cand face anumite operatii la locul de munca, iarasi in lipsa unei comunicari a faptului respectiv. Scopul spionajului nu este in mod necesar nelegitim. De exemplu, poti spiona -- eventual si cu ajutorul institutiilor statului -- atunci cand ai informatii sau suspiciuni ca angajatul respectiv este implicat in activitati de spionaj industrial. In acest caz, vorbim de contra-spionaj. Sau poti spiona telefonul unui angajat care lucreaza ca sofer pentru transporturi speciale la o banca, al carui telefon este cumparat de firma , iar motivul il reprezinta minimizarea unui risc imediat -- cum ar fi riscul ca angajatul sa fuga cu banii firmei.

Spre deosebire de spionarea angajatilor, monitorizarea reprezinta o activitatea comunicata in prealabil subiectilor sai, a carei menire este sa ajute la minimizarea riscurilor imediat si mai indepartate, sa elimine comportamentele ilegale, imorale si incorecte la locul de munca. De exemplu, poti monitoriza foarte strict activitatile angajatilor pe Internet sau in spatiul de lucru folosindu-te de software special pentru aceste activitati, de camere de filmat, de mecanisme interne de supraveghere incrucisata (i.e., fiecare angajat capata si responsabilitatea de a raporta comportamentele neadecvate la locul de munca sau cele care pun in pericol organizatia, colegii si bunurile).

Dintr-o alta perspectiva, monitorizarea poate fi mai stricta sau mai lejera. De exemplu, intr-o firma de webdesign, programatorii pot fi monitorizati mai putin cu privire la site-urile pe care le viziteaza fiindca orice informatie legata de web-designing, chiar si de pe site-urile cu continut pornografic, ii pot ajuta sa-si dezvolte mai bine propriul produs. Bineinteles, aici este o limita care foarte usor o pot trece acesti angajati daca viziteaza asemenea site-uri. Dar nu este exclus ca respectivii programatori sa gaseasca elemente de securitatea pe astfel de pagini de Internet pe care sa le implementeze in site-urile realizate de ei. De aceea, performanta trebuie masurata prin alte mijloace decat simpla analiza cantitativa a timpului petrecut intr-un birou sau la un calculator. Prin urmare, pe acei programatori ii vom evalua la produs final, sau finalizare de etape intermediare, la numar de linii de cod (nu neaparat cat mai multe, ci cat mai eficiente -- un numar mai mic de erori), la facilitati dezvoltate, la nivel de inovatie etc.

Dar, daca avem de-a face cu o banca sau cu un fond de investitii, este normal ca monitorizarea sa fie mai stricta. La fel ca si in cazul unui firme care produce iaurturi. Te intereseaza mai mult actiunile acelor persoane in interiorul organizatiei decat daca acestia ar lucra intr-o firma de distributie de piese de schimb pentru autovehicule de mare tonaj.

Concluzionand, cele doua, i.e., spionarea angajatilor si monitorizarea lor, sunt necesare, insa trebuie dozate si utilizate in functie de profilul organizatiei care doreste sa le foloseasca. Ele sunt doua instrumente prin care se poate proteja imaginea unei companii, la fel cum ele pot contribui si la formarea unei culturi organizationale mai solide daca sunt bine gandite. Totodata, monitorizarea angajatilor nu trebuie sa lipseasca din evaluarea performantelor angajatilor.

O dificultate serioasa apare atunci cand ai externalizat anumite servicii si nu mai poti efectua nici o activitate de monitorizare, iar riscurile operationale si de securitatea datelor iti cresc exponential. De exemplu, o banca ajunsa in stadiul in care apeleaza la outsourcing pe parte de secretariat si servicii tehnice (e.g., securitate IT, realizare/emitere carduri) risca sa-si strice imaginea ca urmare a unor chestiuni minore ce capata proportii uriase pe supply chain. De aceea se considera ca o astfel de banca isi creste riscul operational cu peste 15%.


Cartile pe care NU le recomand

De cele mai multe ori luam decizia de a cumpara, citi sau cel putin de a ne arunca o privire printr-o carte fiindca am tinut seama de o recomandare. Dar si recomandarile negative functioneaza. Ca atare, cu acest post initiez o noua rubrica, una in care voi face cunoscute cateva carti ce merita sa fie evitate "at all costs". Autoriilor acestor fituici le sugerez sa se apuce de alta meserie.

Uneori voi insoti recomandarile mele negative si de comentarii sarcastice la adresa respectivelor titluri.

Pentru inceput:
Luminita OPREA, Responsabilitate sociala corporatista. De la teorie la practica; Tritonic, Bucuresti, 2005.


Ma intreb uneori pana unde poate sa mearga impostura si incompetenta. Dar asta fiindca uit in ce tara traiesc. O tara in care oricine poate pretinde ca flegma este jeleu, CSR-ul dezvoltare sustenabila si voluntariat, iar managementul deseurilor responsabilitate corporativa. Totusi, traiasca eticheta de "prima carte despre CSR" -- ce pacat ca e doar o lucrare de dizertatie la un master in comunicare, si asta proasta.

POST SCRIPTUM:
Stilul comentariilor reprezinta un experiment. Cei care sufera de miopie sistemica ori pudibonderie tardiva le sugerez sa mearga pe alte blog-uri.