luni, 9 martie 2009

Jurnalisti incompetenti

Dupa cativa ani buni de absenta, ieri seara am fost la GreenHours la un concert de acid jazz. M-am simtit excelent fiindca muzica a fost de cea mai buna calitate. In rest, aglomeratie si indivizi putind a transpiratie. Yeak!

Insa nu despre asta am vrut sa scriu, ci sa semnalez un caz clar de incompetenta si rautate in randurile jurnalistilor. Carcotasii vor spune ca e caduc un astfel de demers de vreme ce noi toti stim ca jurnalistii sunt niste incompententi. Dar eu nu as merge atat de departe, ci as piguli cu acul fiecare caz in parte. Tocmai de aceea scriu aceste randuri acum.

Dar despre ce este vorba?! In cadrul Observatorului de ieri seara, deontologii de la Antena 1 au facut tot posibilul sa incrimineze o judecatoare care, in timpul liber, canta si incanta. Intentia usor de observat a realizatorului/realizatorilor respectivului reportaj nu avea nimic de-a face cu jurnalismul, cu relatarea unor fapte, ci cu executarea publica a unei persoane. Nu m-as fi oprit asupra acestui caz daca nu as fi citit in "Adevarul" de azi un material amplu despre acelasi subiect.

Evident, orice persoana normala la cap se intreaba de ce apar doua materiale pe aceasta tema in aceesi perioada, mai ales cand institutiile de media care le gazduiesc fac parte din trusturi diferite. Banuiala mea e ca exista o persoana care-i doreste "binele" judecatoarei respective. Iar aceasta persoana se bucura de o oarecare influenta in mass-media romaneasca, prea infometata si lipsita de competente reale.

O mare parte din articolul din "Adevarul" vorbeste despre cat a castigat judecatoarea respectiva din activitati extraprofesionale, insinunand ca aceasta nu a respectat statutul magistratilor si nici codul deontologic. Printr-o enumerare a castigurilor dnei judecatoare, RP si IC (nu le dau numele ca sa nu le retina careva si astfel sa devina din anonimi cunoscuti) se chinuie sa dovedeasca "grave nereguli" in activitatea judecatoarei. Dar, dupa cat de incompetenti sunt, ei singuri isi anuleaza argumentul mentionand ca au prins-o la telefon pe judecatoare ... unde altundeva decat la locul de munca. Aha! Deci ea e capabila sa-si faca meseria de judecatoare, iar timpul liber sa nu si-l piarda la tembelizor sau in cumetrii cu infractorii. Prin urmare, nu e buna de judecatoare.

De asemenea, autorii articolului aduc in discutie un fragment din codul deontologic al judecatorilor, lasand sa se inteleaga ca exista o incompatibilitate intre functia de judecator si cea de solist de jazz. Numai ca in spatele cuvintelor celor doi semnatari ai articolului cu pricina se afla un sofism. Il redau aici pentru o cat mai buna imagine asupra intreprinderii lor.

Dublarea calităţii de magistrat cu aceea de solist vocal de jazz este cel puţin discutabilă şi pare a o plasa pe doamna Camelia Panaitescu într-o poziţie uşor incompatibilă. 
Asta pentru că atât legea privind statutul magistraţilor, cât şi Codul deontologic al judecătorilor sunt extrem de clare în ceea ce priveşte activităţile incompatibile calităţii de magistrat. Astfel, la capitolul „incompatibilităţi şi interdicţii“ legea nu prea lasă loc de interpretări. 

„Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii“. 
Această prevedere imperativă se regăseşte şi în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor care interzice, de asemenea, cumulul calităţii de magistrat cu orice altă funcţie publică sau privată. 
Mai mult, potrivit legii care reglementează statutul magistraţilor, „judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse“. 

Acum, eu nu ma pricep la drept, dar din citatele respective nu prea reiese o incompatibilitate intre functia de judecator si faptul ca dna judecator canta si este platita pentru asta. Ea nu face o activitate comerciala, ci o activitate intelectuala. "Solist de jazz" nu e o functie, la fel cum nu e nici aceea de "voice over". Ea, judecatoarea, nu ocupa in acelasi timp doua functii diferite, ci are functia de judecator acolo unde are cartea de munca si desfosara activitatea de solist de jazz sau de voice over, in afara orelor de program, acolo unde colaboreaza. Mai mult decat atat, nu vad cum ar putea obliga un cod deontologic, fie el si pentru judecatori, o persoana  sa nu-si ocupe timpul cu ceea ce doreste. Codul deontologic citat nu poate sa intre in contradictie cu drepturile elementare ale indivizilor, asa cum sunt ele trecute in Carta Drepturilor Omului, in Constitutie si in documente secundare, iar daca acest lucru s-ar  intampla, prevederile codului deontologic ar fi cele eliminate.

sâmbătă, 7 martie 2009

Taxa ilegala pentru contestarea unei licitatii publice

Guvernul a anuntat astazi prin intermediul ministrului Dan Nica introducerea unei taxe de timbru pentru contestarea unei licitatii publice. Asa cum ne-a obisnuit in cele trei luni de guvernare, actuala echipa guvernamentala isi pregateste terenul pentru marile afaceri pe seama banului public. Procedeele folosite sunt similare celor patentate de PSD in trecut si sfintite de toate guvernarile. Printre acestea se afla schimbarea denumirii institutiilor statului, schimbarea directorilor agentiilor si institutiilor aflate in subordinea guvernului, schimbarea legilor pentru favorizarea unor anumite firme etc.

Insa nu asta ma enerveaza la culme, ci nesimtirea cu care actualii ministri, dar mai ales prim-ministrul Boc, ne mint in fiecare zi ca ei vegheaza la o mai buna cheltuire a banului public, ca ei sunt interesati de binele societatii romanesti si nu de buzunarul propriu. Numai ca introducerea unei astfel de taxe este ilegala si contrar iluziei pe care ne-o vand acesti indivizi perfizi.

De ce spun ca este o taxa ilegala? Fiindca ea incalca dreptul elementar de a contesta o licitatie in baza faptului ca ai cumparat deja caietul de sarcini. Faptul ca eu am dat bani pentru a participa la un astfel de exercitiu ma califica sa pot contesta fara cheltuieli suplimentare acea licitatie. E ca si cum ai fi pus sa platesti pentru ca sesizezi o ilegalitate. Nu ma intereseaza faptul ca s-a facut abuz de acest lucru. Taxa pe care ei o introduc acum pentru contestatii este doar o modalitate de a muta atentia opiniei publice de pe chestiunea de baza, cea care ne doare cel mai tare, si anume eficientizarea proceselor decizionale si eliminarea coruptiei din sistemul public. In schimb, ei fac tot posibilul ca sa favorizeze acele firme care-si permit sa plateasca 2% din valoarea unui proiect pentru a schimba o decizie nefavorabila lor. Dar cei care nu au acesti bani, dar doresc sa conteste o licitatie masluita nu vor putea face acest lucru.

Nu in ultimul rand, aceasta masura este inca un element intr-o elaborata schema de a prosti boboru'. Pe ideea "vedeti, noi luptam cu coruptia", acest guvern lucreaza intens pentru campania electorala a lui Traian Basescu. O sa vedeti cum, in perioada campaniei, acesta isi va aroga meritele pentru masurile luate de actualul guvern. Si de ce nu?! doar el este seful guvernului, nu Boc.

vineri, 6 martie 2009

Cartile pe care NU le recomand - "Audit intern si guvernanta corporativa"

Daca dupa '89 ne-am plans ca inainte de momentul respectiv nu a exista libertatea de a publica orice am fi dorit, acum, la finele primului deceniu din secolul XXI, ne plangem de un diletantism generalizat. Majoritatea productiilor romanesti aparute dupa Revolutia din '89, fie ca vorbim de cartea de specialitate, fie de beletristica, nu se remarca prin absolut nimic. Poate doar prin incompetenta strident afisata, prin plagiatul dureros de frecvent si prin lipsa oricarei competitii reale (competitia presupune dezbatere, nu acuze).

De curand mi-am cumparat o carte tiparita de Editura Universitara sperand ca voi afla mai multe despre auditul intern si guvernarea corporativa. Dincolo de titlul atragator, nu am gasit nici un lucru care sa ma faca sa cred ca am de-a face cu niste specialisti in domeniu. Cei trei autori, Ana Morariu, Gheorghe Suciu si Flavia Stoian -- un profesor universitar, un lector si un preparator -- au dat masura lipsei de experiente in domeniu si pe ceea a expertizei in compilarea surselor. Am dat 40 RON degeaba, in conditiile in care literatura despre audit intern este in Romania, cred eu, inca la inceput.

La cele 467 de pagini cate numara volumul cu pricina, doar 73 de pagini (pp. 179-252) sunt despre guvernarea corporativa. Unde intre pp. 235-252, gasim o propunere de "Cod de guvernare corporativa" (sic! diferenta titlu volum, titlu cod). Prin urmare, autorii expediaza in numai 56 de pagini, un domeniu intreg, despre care s-au scris mii de carti si zeci de mii de articole.

Ca atare, NU recomand
Anca Morariu & Gheorghe Suciu & Flavia Stoian -- Audit intern si guvernanta corporativa; Editura Universitara, Bucuresti, 2008.

Rating institutions, Eastern Europe, and Economic Crisis

A few days ago, the European national bank governors manifested their indignation concerning the alarmist reports of international rating institutions (e.g., Moody's, Fitch, Standard&Poor's). They accused these organizations of playing a dirty game by publishing pessimistic reports about the Eastern and Central European economies.

In this context, I tend to understand the silence some regional and international institutions keep about the way these rating companies work. But this is not an excuse, nor a motivation. The reality is quite simple: there is no transparency in the way Fitch, Standard&Poor's or any other company rates countries, cities, national economies or banking institutions. As some said, they work with indirect information, oversimplify and use ridiculous indicators. With this image in my head, I cannot take their reports as accurate or good-willing. On the contrary, I suspect they make the game of big financial institutions or countries that want or try to make a living out of the misery of countries like Romania, Poland or Czech Republic.

I do not believe in the economic crisis as many analysts from all over the world present it. I believe that the current economic tremours are the result of a general panik situation. The fear is bigger than the common sense, it overwrites the reason. So, almost all economic leaders, instead of boosting investments and become more creative in opening new markets for their products and services, apply the precautionary principles in every aspect of their economic activities. They prefer to cut down the costs with employees and use outsourcing in every way they can, while unaware of the exponential increase of the operational risk. They prefer to freeze training budgets and keep on stand-by all investments, while the people are ready to cope with the crisis and save their jobs. They prefer to gain as much money as possible in less time or not to decrease their financial expectations, while their previous investments did not focus on decreasing costs with energy, efficiency at operational level, with performance based incentives for CEOs and directors.

Returning to the subject at question, the biggest mistake Romanian government can do at this moment is to contract a loan from the International Monetary Fund. This institution is well known for its portfolio full of unsuccessful projects in any country they worked with. For example, Romania, until its refusal to work with IMF, introduced stupid public policies and destroyed the productive industry, becoming a huge consumer of foreign goods. This vision IMF imposed in Romania was translated from other previous projects, without relevant results.

Taking into account this and other information about the current economic (and political) crisis, and after the pessimistic reports of the World Bank and IMF, I cannot trust these two institutions. So, I would prefer to count only on what Romanian can produce as gross internal product and refuse the IMF, WB or EBRD help. I suspect them also of trying to translate the risk from western markets to the east of Europe. It is better for them to minimize the losses they have on the American market, for example, by trying to raise the exchange rate for Eastern European currencies, like it already happened in Hungary, Romania, Bulgaria, Poland, Czech Republic, Slovenia and Slovakia.

This is why I appreciated very much the outburst of Mr. Isarescu, the governor of the Romanian National Bank (BNR), when he realize there are some major banks that, with the complicity of mass-media, tried to manipulate the exchange rate for Euro/RON. The intervention of the BNR on the financial market made these banks to loose more money, but stopped the Euro/RON exchange rate at 4.2 and not at 4.5/4.75, or even 5.0, as the western mass-media and some bank treasurers said it would end up.

Now, we are facing another step in this scenario meant to transfer the economic risks in other parts of the world. And this step involves direct attacks coordinated by rating institutions. If the fall of American banks did not affect Europe so much, at least the ratings for Eastern and Central European countries will reach their target. And the effects are already starting to show up (e.g., the scary-crow with the Austrian banks).

Readings:
* my previous post - Fitch Ratings - a highly unethical rating agency
* "Cotidianul", March 4, 2009 - Guvernatorii Estului ataca agentiile de rating
* BBC - http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7923685.stm

miercuri, 4 martie 2009

Moral Responsibility: Neuroscience, Organization & Engineering

Conference, August 24 - 27, 2009, Delft University of Technology, the Netherlands

Who is responsible, for which outcomes and under what circumstances? What are our responsibilities and to whom are they owed? Who are responsible agents, and to which spheres of activity does their responsible agency extend? Who should take responsibility, for what and how? This conference will address these and similar traditional philosophical questions about responsibility, with a special focus on the following theme areas: (a) responsibility in neuroscience and the law, (b) collective and individual responsibility, and (c) responsibility in science and engineering.

Click http://www.ethicsandtechnology.eu/responsibility for more info.

marți, 3 martie 2009

Women and Positive Discrimination

Another European stupidity is contaminating the Eastern countries. As part of the European Union, all regional and national institutions must apply the 'more-women' principle. In other words, they should prefer women over men in order to produce a gender equilibrium in organizations and in society. The basic idea is that this kind of policy will promote a more civilized attitude towards women in society at large. An official representative said that "positive discrimination is a desiderate in the European Union". A similar trend took shape at the end of the '90s regarding the gipsy minority. My questions is whether this principle is added up at a list of clear criteria. If not, we talk about positive discrimation. And in this case, positive discrimination is as bad as negative discrimination is.

This is another effect of the political correctness trend. Soon, a new constrain will affect our lives: we will have to reconsider our position towards carrots, potatoes and sheep or cows.

Spionarea angajatilor sau monitorizare stricta?

In "Cotidianul" din 27 februarie 2009 a fost publicat un articol intitulat "10.000 de romani, spionati la munca prin programe de monitorizare". Titlul tradeaza o confuzie omniprezenta in presa cotidiana si de business din Romania, intre spionarea angajatilor la locul de munca si monitorizarea activitatii acestora.
Managerul poate monitoriza când începe angajatul activitatea, cât timp stă pe un document sau fişier de serviciu şi cât pe unul personal, dacă şi cât timp se joacă sau discută pe chat (fără să stocheze şi discuţia în sine), dar şi ce face în timpul orelor suplimentare şi dacă se justifică plata acestora.

Articolul cu pricina nu prezinta vreo statistica ingrijoratoare asa cum am tinde sa credem citind titlul mentionat, ci continutul sau reprezinta o reclama mascata la un soft de monitorizare a activitatilor angajatilor. Insa nu asta ma intereseaza. Intrebarea mea este daca monitorizarea stricta a angajatilor este un comportament corect fata de proprii angajati sau nu.

In mod normal, limbajul folosit la nivelul comun nu face diferenta intre spionarea angajatilor si monitorizarea lor. In lipsa unei educatii, in lipsa unei constructii mentale clare, oamenii obisnuiti nu le disting. In realitate, cele doua, spionarea si monitorizarea, reprezinta activitati total diferite, realizate uneori cu aceleasi mijloace. De exemplu, una e sa urmaresti in toaleta biroului ceea ce face un angajat folosindu-te de camere de filmat, si alta este sa urmaresti un angajat aflat la casieria bancii, apeland tot la o camera de filmat.

Ca atare, ceea ce distinge cele doua activitati este limita pana la care acestea se desfasoara. Spionajul presupune urmarirea angajatilor fara ca acestia sa cunoasca acest lucru si indiferent de situatia in care se afla. De exemplu, spionezi un angajat daca ii asculti telefoanele fara ca el sa stie asta, daca il urmaresti atunci cand merge la toaleta ori cand face anumite operatii la locul de munca, iarasi in lipsa unei comunicari a faptului respectiv. Scopul spionajului nu este in mod necesar nelegitim. De exemplu, poti spiona -- eventual si cu ajutorul institutiilor statului -- atunci cand ai informatii sau suspiciuni ca angajatul respectiv este implicat in activitati de spionaj industrial. In acest caz, vorbim de contra-spionaj. Sau poti spiona telefonul unui angajat care lucreaza ca sofer pentru transporturi speciale la o banca, al carui telefon este cumparat de firma , iar motivul il reprezinta minimizarea unui risc imediat -- cum ar fi riscul ca angajatul sa fuga cu banii firmei.

Spre deosebire de spionarea angajatilor, monitorizarea reprezinta o activitatea comunicata in prealabil subiectilor sai, a carei menire este sa ajute la minimizarea riscurilor imediat si mai indepartate, sa elimine comportamentele ilegale, imorale si incorecte la locul de munca. De exemplu, poti monitoriza foarte strict activitatile angajatilor pe Internet sau in spatiul de lucru folosindu-te de software special pentru aceste activitati, de camere de filmat, de mecanisme interne de supraveghere incrucisata (i.e., fiecare angajat capata si responsabilitatea de a raporta comportamentele neadecvate la locul de munca sau cele care pun in pericol organizatia, colegii si bunurile).

Dintr-o alta perspectiva, monitorizarea poate fi mai stricta sau mai lejera. De exemplu, intr-o firma de webdesign, programatorii pot fi monitorizati mai putin cu privire la site-urile pe care le viziteaza fiindca orice informatie legata de web-designing, chiar si de pe site-urile cu continut pornografic, ii pot ajuta sa-si dezvolte mai bine propriul produs. Bineinteles, aici este o limita care foarte usor o pot trece acesti angajati daca viziteaza asemenea site-uri. Dar nu este exclus ca respectivii programatori sa gaseasca elemente de securitatea pe astfel de pagini de Internet pe care sa le implementeze in site-urile realizate de ei. De aceea, performanta trebuie masurata prin alte mijloace decat simpla analiza cantitativa a timpului petrecut intr-un birou sau la un calculator. Prin urmare, pe acei programatori ii vom evalua la produs final, sau finalizare de etape intermediare, la numar de linii de cod (nu neaparat cat mai multe, ci cat mai eficiente -- un numar mai mic de erori), la facilitati dezvoltate, la nivel de inovatie etc.

Dar, daca avem de-a face cu o banca sau cu un fond de investitii, este normal ca monitorizarea sa fie mai stricta. La fel ca si in cazul unui firme care produce iaurturi. Te intereseaza mai mult actiunile acelor persoane in interiorul organizatiei decat daca acestia ar lucra intr-o firma de distributie de piese de schimb pentru autovehicule de mare tonaj.

Concluzionand, cele doua, i.e., spionarea angajatilor si monitorizarea lor, sunt necesare, insa trebuie dozate si utilizate in functie de profilul organizatiei care doreste sa le foloseasca. Ele sunt doua instrumente prin care se poate proteja imaginea unei companii, la fel cum ele pot contribui si la formarea unei culturi organizationale mai solide daca sunt bine gandite. Totodata, monitorizarea angajatilor nu trebuie sa lipseasca din evaluarea performantelor angajatilor.

O dificultate serioasa apare atunci cand ai externalizat anumite servicii si nu mai poti efectua nici o activitate de monitorizare, iar riscurile operationale si de securitatea datelor iti cresc exponential. De exemplu, o banca ajunsa in stadiul in care apeleaza la outsourcing pe parte de secretariat si servicii tehnice (e.g., securitate IT, realizare/emitere carduri) risca sa-si strice imaginea ca urmare a unor chestiuni minore ce capata proportii uriase pe supply chain. De aceea se considera ca o astfel de banca isi creste riscul operational cu peste 15%.


Cartile pe care NU le recomand

De cele mai multe ori luam decizia de a cumpara, citi sau cel putin de a ne arunca o privire printr-o carte fiindca am tinut seama de o recomandare. Dar si recomandarile negative functioneaza. Ca atare, cu acest post initiez o noua rubrica, una in care voi face cunoscute cateva carti ce merita sa fie evitate "at all costs". Autoriilor acestor fituici le sugerez sa se apuce de alta meserie.

Uneori voi insoti recomandarile mele negative si de comentarii sarcastice la adresa respectivelor titluri.

Pentru inceput:
Luminita OPREA, Responsabilitate sociala corporatista. De la teorie la practica; Tritonic, Bucuresti, 2005.


Ma intreb uneori pana unde poate sa mearga impostura si incompetenta. Dar asta fiindca uit in ce tara traiesc. O tara in care oricine poate pretinde ca flegma este jeleu, CSR-ul dezvoltare sustenabila si voluntariat, iar managementul deseurilor responsabilitate corporativa. Totusi, traiasca eticheta de "prima carte despre CSR" -- ce pacat ca e doar o lucrare de dizertatie la un master in comunicare, si asta proasta.

POST SCRIPTUM:
Stilul comentariilor reprezinta un experiment. Cei care sufera de miopie sistemica ori pudibonderie tardiva le sugerez sa mearga pe alte blog-uri.

duminică, 15 februarie 2009

Lockheed Martin sued for whistlerblower retaliation

Lockheed Martin has been sued by a former employee because the accuser says she was subject to retaliation from the company's management. 

The interesting aspect is not that a whistleblower has been subject to retaliation, because it is a natural reaction of people to be agressive when they are attacked. Even when the attacker is right. But the interesting part is in the nature of retaliation. 


Andrea Brown says she was forced out of her job after filing an ethics complaint against vice president Wendy Owen in May 2006. 

Brown, who was director of communications for Lockheed Martin technical operations in Colorado Springs, claims she resigned in February 2008 after her working conditions became intolerable. 

At one point, she said, she was told she had to reapply for her job and to move out of her office and go work in a storage space without a phone. 
Source: http://www.denverpost.com/headlines/ci_11547111



In other words, she wasn't fired or beaten, but forced to resign due to intolerable work conditions. This is a general situation, if the case does not end up with the bankruptcy of the company, as in the Enron example. 

This kind of retaliation is preferred because companies, their managers, think a resignation will not give the opportunity to the whistlerblower to ask for compensations. Wrong! The US law, as well as the European laws, offer a sort of protection to whistlerblower because it tends to understand the reasons for which a whistlerblower spills out an unethical or non-compliance aspect exists, i.e., a compelling sentiment that they do the right thing (towards the public interest). 

Second, there are other cases I read about, when judges made clear statements against such behavior from companies. This contributes a lot to a general negative view towards the company. In others words, only the legal suit itself, and the media news, create a kind of general opinion not favorable to the company. The main reason for this (and I think this is also the reason that lies at the heart of the paranoid "conspiracy theory") is the disproportionate relation between the company and the whistleblower.