de Cristina Bobe, publicat pe HotNews.ro
Marţi, 22 iunie 2010, 22:21 Economie | Companii
Contextul crizei mondiale actuale ar trebui sa ne invite catre un moment de introspectie si de revizurire a principiilor care ne ghideaza actiunile. Este criza mondiala o urmare a faptului ca niste oameni bine intentionati(investitori, comercianti etc.) au pierdut controlul unui sistem financiar complex sau este o urmare a fraudelor, a coruptiei, a unui lobby excesiv pentru interese personale? Raspunsul combina, poate, elemente ce tin de ambele intrebari, insa dincolo de orice context financiar, este limpede faptul ca oamenii au nevoie de un sistem etic care sa fie axat pe valori precum responsabilitatea si onestitatea. Despre importanta eticii in mediul de afaceri ne vorbeste Cristian Ducu, coordonator al "Centrului de Cercetare in Etica Aplicata" din cadrul Facultatii de Filosofie(Universitatea Bucuresti).
"Etica nu are cum sa fie un moft. Daca iti inseli partenerul de afaceri, ceea ce este neetic, vei sfarsi prin a pierde afacerea, prin a pierde profitul acelei afaceri. Daca iti inseli clientii scriind pe eticheta produsului tau altceva decat este in realitate, atunci acei clienti nu se vor intoarce la tine." declara Cristian Ducu.
Etica este capabila sa atraga un profit mai mare pentru firme
Filosoful francez Jean-Loup d'Autrecourt amintea de curand faptul ca "lipsa de igiena morala a indivizilor are drept consecinta pe langa instabilitatea familiala, chiar si instabilitatea sociala. Daca nu exista o baza morala solida se poate ajunge pana la tulburari politice grave". Aceasta este situatia Romaniei in momentul de fata, insa managementul eticii in organizatii poate fi de un real folos in asemenea momente. Desi, pe termen scurt, comportamentul etic pare sa nu contribuie la prosperitatea unei companii, pe turmen lung conduita morala ajuta la stabilizarea si chiar la cresterea profitului unei firme.
"Nu cred ca trebuie sa convingem cetatenii ca etica este capabila sa atraga un profit mai mare pentru firme, ci trebuie sa-i convingem pe oamenii de afaceri ca este mai profitabil pe termen mediu si lung sa-si dezvolte propria lor moralitate. Iar cu cat aceasta moralitate este mai puternica, adica este mai bine dezvoltata, cu atat ea va contribui la intarirea reputatiei firmei sau companiei. Plus ca daca ar exista un sistem de management al eticii si al conformitatii la nivelul firmelor, acest lucru s-ar putea traduce in anumite beneficii pe care managerii le pot cuantifica in bani" explica Cristian Ducu.
Nu numai corectitudinea practicata de o companie fata de clientii sai este importanta in stabilirea unui comportament etic, ci si regulile ce vizeaza conduita angajatilor. Cristian Ducu este de parere ca "daca o companie are un sistem de management al eticii si conformitatii care functioneaza, nu doar ca sa bifeze in vreun raport sau ca sa dea bine in presa, atunci acest sistem reuseste sa previna conflictele interne si accidentele de munca, furturile din bunurile companiei si fraudele, utilizarea resurselor companiei in alte scopuri decat cele pentru care sunt acolo etc. Iar toate acestea se masoara in bani. Functionarea unui astfel de sistem contribuie la intarirea sentimentului de siguranta al angajatului, la identificarea acestuia cu valorile companiei, deci la o performanta mai mare."
Cuvantul angajatului ar trebui sa fie unul valoros
Ceea ce sta la baza managementului eticii in organizatii este codul de etica. Din pacate, in Romania nu se acorda inca suficienta importanta acestui domeniu, astfel incat managerii abia daca stiu in ce consta diferenta dintre un cod de etica, un cod de conduita si regulamentul de ordine interioara. Cristian Ducu explica urmatoarele: "codurile de etica trebuie sa fie liantul dintre comportamentul individizilor in afara companiei, în viaţa de zi cu zi, şi comportamentul lor in organizaţie. Ce te faci când un angajat pleaca de la munca în salopeta pe care scrie mare, pe spate, numele companiei tale, iar angajatul aflat in metrou scuipa pe jos seminte si vorbeste vulgar? Oare nu-ti pierzi in acest fel increderea celor care asista la un astfel de spectacol?".
Codul de etica ar trebui sa schiteze prioritatile etice la care o afacere alege sa adere. Prin intermediul acestor prioritati se intentioneaza respectarea unei distributii corecte a bunurilor economice si a serviciilor in randul populatiei, care are dreptul de a lucra, de a-si alege liber locul de munca, precum si dreptul la conditii de lucru si remuneratie favorabile.
In demersul de alcatuire a unui cod etic, cuvantul angajatului ar trebui sa fie unul foarte valoros. Codurile de etica si conduita profesionala, adica documente care contin norme care sa reglementeze atat aspectele morale cat si pe cele profesionale implicate in activitatea unei companii, trebuie sa ia nastere din valorile si principiile angajatilor acelei companii. Este un proces destul de complex prin care angajatii sunt implicati in identificarea valorilor lor comune si in dezvoltarea codului de etica. Multi cred ca asta este o pierdere de vreme. Insa pentru acestia am o intrebare: cum pot cere unui angajat sa respecte un cod de etica pentru care angajatul respectiv nu simte nici un atasament fiindca nu contine valori pe care el sa le impartaseasca?
De ce sacrificarea principiilor etice duce la pierderi financiare?
"Sunt multe modalitati in care pierd companiile. Pierd fiindca angajatii incep sa fie nemultumiti si pretind o parte din proprietatea companiei; asa ca ajung sa foloseasca resursele companiei in interes personal. Am un exemplu foarte bun in acest sens: soferul unei firme de distributie de aparatura electronica merge acasa cu masina de transport marfa in fiecare seara; in weekend, el face un ban in plus folosind masina respectiva ca sa care cartofi si alte marfuri pentru cei care vand in piata. Compania respectiva va fi nevoita sa schimbe piese de la masina respectiva mai repede decât dacă ar fi utilizata doar in scopurile pentru care a fost cumparata. Pe de alta parte, companiile pierd si mai mult pentru ca isi pierd reputatia" explica Cristian Ducu.
Moralitatea este o solutie rationala in vreme de criza
Un studiu realizat de "Knights of Columbus" si "Marist College Institute for Public Opinion" in S.U.A.(2009) dezvaluie faptul ca mai mult de jumatate din populatia americana, precum si doua treimi din managerii de top acorda calificative foarte mici companiilor de prestigiu, in legatura cu onestitatea si alte principii etice pe care acestea le practica. Companiile mici au însa o reputatie mult mai buna in aceasta privinta. Același studiu mai indică si faptul ca managerii americani tin foarte mult cont de reputatia unei companii, atunci cand decid sa investeasca in ea. Un ultim rezultat interesant este acela ca o buna parte dintre oamenii de afaceri americani considera ca este posibil sa obtii succes, fara a te dezice de principiile etice.
Mai mult decat a tine cont de reputatia etica a unei companii, principiile morale ar trebui luate mai mult in vizor intr-o lume care sufera (inclusiv financiar) de pe urma faptului ca politicienii au uitat sa actioneze tinans seama de interesul public, bancherii au uitat sa acorde imprumuturi chibzuite familiilor cu buget restrans etc.
Mai multa reflectie asupra consecintelor pe care deciziile companiilor le au asupra societatii, sunt, din nou, binevenite. Managementul eticii in organizatii ar trebui, poate, sa aiba in vedere si politicile de salarizare, precum si cele de oferire a bonusurilor. Pana acum, negocierea salariului nu a depins decat de perfomanta si de responsabilitatile atribuite unui individ. Poate ca ar fi momentul ca politicile de salarizare ale companiilor sa tina cont si de compatibilitatea angajatilor cu un set de principii morale.
Intr-un articol din revista "Liberate the Mind", profesorul de etica si management, Eduard Kimman, scrie: "Legatura dintre etica si criza financiara, rezida nu in ceea ce s-a intamplat in trecut, ci in ceea ce ar trebui sa aiba loc in viitor."
Se afișează postările cu eticheta Etica in afaceri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Etica in afaceri. Afișați toate postările
miercuri, 23 iunie 2010
Sunt campaniile de responsabilitate sociala cu adevarat etice?
de Cristina Bobe, publicat pe HotNews.ro
Duminică, 20 iunie 2010, 22:13 Economie | Companii
Conceptul de responsabilitate sociala corporativa (CSR) devine din ce mai familiar mediului de afaceri romanesc. Exista insa mari confuzii legate de persoanele a caror responsabilitate ar trebui sa fie derularea acestor campanii. Dezvoltarea activitatilor de responsabilizare sociala ar putea constitui datoria unui specialist in etica aplicata, a managerilor de top dintr-o companie sau a firmelor de branding si de consultanta in acest domeniu. Existenta unei palete largi de responsabili pentru aceste campanii, dovedeste faptul ca este dificil de precizat care este componenta esentiala a actiunilor de responsabilizare sociala: cea etica sau cea care tine de marketing si PR?
Emil Mesaros, manager al companiei "E.M. Brand Consultants", sustine: "Bineinteles ca orice actiune de CSR are o componenta puternica de demers etic. Problema este cand vorbim doar despre demers etic si nimic altceva intr-o actiune de CSR. In primul rand, ideea de demers etic are limite foarte neclare si greu de cuantificat. Daca atunci cand o companie isi calculeaza impozitele, e foate clar ce e cinstit si etic sa faca si ce nu, atunci cand vorbim de obligatie morala, sau de a decide care valoare sociala trebuie sustinuta in dauna alteia lucrurile depind de la individ la individ si devin brusc foarte relative, deci foarte arbitrare. Ca atare, pe langa demersul etic, trebuie sa existe si alti factori care sa anime initiativa de CSR, convergenta intre interesele societatii si cele ale companiei despre care am vorbit anterior fiind unul dintre ele."
Cristian Ducu, reprezentant al "Centrului de Cercetare in Etica Aplicata, se pozitioneaza diferit fata de aceasta problema: "CSR este un curent din ce in ce mai puternic in lume, dar este fara dar si poate o moda. Este o moda pentru ca este lipsit de substanta si de la un an la altul incearca sa mai introduca lucruri din diverse alte domenii pentru a mentine interesul pentru ea. Insa CSR nu este etica si nici nu vizeaza un scop de natura morala. In formele sale cele mai rudimentare, asa cum se intampla acum in Romania, dar si in alte tari mai "civilizate" in acest domeniu, este un exercitiu de PR si de filantropie corporativa, o incercare de a spala imaginea companiilor."
Departe de a constitui un demers etic, CSR sunt in opinia lui Cristian Ducu o posibilitate a firmelor de a muta atentia populatiei de la obligatiile legale pe care ar trebui sa le indeplineasca o companie, la o actiune de binefacere: "o companie romaneasca, mare poluator, face reclama la actiunile de plantare pe care le desfasoara cu voluntari. Iar ei numesc aceste actiuni "responsabilitate sociala corporativa". Eu le numesc ipocrizie: compania, ca mare poluator, trebuie sa plateasca o taxa de mediu destul de mare; mai mult, are obligatia de a planta copaci. Insa acestea sunt obligatii legale. ONG-urile si firmele de publicitate profita de pe urma acestei obligatii, iar impreuna cu compania respectiva mai "coc" o "campanie" de CSR."
"Companiile adopta o reactie defensiva si limitata"
"CSR este vazut in mod gresit de multe ori ca responsabilitatea exclusiva a brand managerului, mai degraba decat ca o responsabilitate comuna a tuturor managerilor de top din firma. Acest lucru se intampla din cauza ca, intr-adevar, multe companii s-au apucat de CSR surprinse fiind de raspunsul publicului la aspecte ale activitatii lor pe care nu le vedeau ca fiind parte a responsabilitatii lor de business. De exemplu, NIKE a trebuit sa faca fata unui boicot de masa dupa ce New York Times si alte organisme mass-media au denuntat practicile abuzive de munca ale unor furnizori ai lor din Indonezia" explica Emil Mesaros.
Acesta semnaleaza faptul ca de multe ori, tinta acuzelor sunt marile companii multinationale, care se raporteaza la atacurile adresate de populatie, ca si cum ar fi formulate impotriva reputatiei sau brandului lor. Tipul de reactie adoptat de companii este unul defensiv si limitat, delegand departamentele de marketing si de PR sa solutioneze astfel de probleme.
"Acest gen de atitudine nu este buna pe termen lung, unde ar fi mult mai de recomandat o atitudine proactiva, in care sa se caute activ punctele de intersectie intre interesele companie si cele ale societatii, sa se identifice modul in care rezolvarea unor probleme prin intermediul progresului social se intalneste cu obiective din strategia companiei si sa se efectueze campanii de CSR pe termen lung care sa actioneze in directia respectiva."
"Societatea si sectorul business sunt percepute adesea ca fiind doua entitati aflate in tensiune"
Modul in care ONG-urile isi gandesc de multe ori colaborarea cu companiile, da nastere unei separari intre societate si sectorul business, acestea fiind doua entitati care ar trebui sa conclucreze. In acest tip de relatie, ar trebui considerate beneficiile pe care atat societatea, cat si sectorul le pot avea in comun, atunci cand proiecteaza campanii de responsabilitate sociala. Accentul ar trebui schimbat, prin urmare, de la punctele in care o companie actioneaza gresit, catre acele initiative care pot valoriza atat mediul social, cat si mediul de afaceri.
"Eu unul vad un refuz de-a dreptul incapatanat din partea ONG-urilor si factorilor interesati de diferite cauze sa vada companiile altfel decat ca pe niste furnizori de fonduri, mesajul lor catre companii fiind: "trebuie sa finantati aceasta cauza pentru ca este un lucru bun", un rationament generic, cu argumente generice care nu sunt deloc legate de interesele specifice, strategiile si operatiunile pe baza carora functioneaza companiile respective. Acest gen de abordare are o mare problema: vede societatea si sectorul business ca pe doua entitati aflate in tensiune, mai degraba decat in inter-dependenta."(Emil Mesaros)
In legatura cu aceasta schimbare ce ar trebui operata la nivelul mentalului colectiv, Emil Mesaros face trimitere catre un aspect tratat in "Harvard Business Review" si anume, faptul ca termenul de "responsabilitate sociala corporativa" trebuie sa evolueze in cel de "integrare sociala corporativa".
Duminică, 20 iunie 2010, 22:13 Economie | Companii
Conceptul de responsabilitate sociala corporativa (CSR) devine din ce mai familiar mediului de afaceri romanesc. Exista insa mari confuzii legate de persoanele a caror responsabilitate ar trebui sa fie derularea acestor campanii. Dezvoltarea activitatilor de responsabilizare sociala ar putea constitui datoria unui specialist in etica aplicata, a managerilor de top dintr-o companie sau a firmelor de branding si de consultanta in acest domeniu. Existenta unei palete largi de responsabili pentru aceste campanii, dovedeste faptul ca este dificil de precizat care este componenta esentiala a actiunilor de responsabilizare sociala: cea etica sau cea care tine de marketing si PR?
Emil Mesaros, manager al companiei "E.M. Brand Consultants", sustine: "Bineinteles ca orice actiune de CSR are o componenta puternica de demers etic. Problema este cand vorbim doar despre demers etic si nimic altceva intr-o actiune de CSR. In primul rand, ideea de demers etic are limite foarte neclare si greu de cuantificat. Daca atunci cand o companie isi calculeaza impozitele, e foate clar ce e cinstit si etic sa faca si ce nu, atunci cand vorbim de obligatie morala, sau de a decide care valoare sociala trebuie sustinuta in dauna alteia lucrurile depind de la individ la individ si devin brusc foarte relative, deci foarte arbitrare. Ca atare, pe langa demersul etic, trebuie sa existe si alti factori care sa anime initiativa de CSR, convergenta intre interesele societatii si cele ale companiei despre care am vorbit anterior fiind unul dintre ele."
Cristian Ducu, reprezentant al "Centrului de Cercetare in Etica Aplicata, se pozitioneaza diferit fata de aceasta problema: "CSR este un curent din ce in ce mai puternic in lume, dar este fara dar si poate o moda. Este o moda pentru ca este lipsit de substanta si de la un an la altul incearca sa mai introduca lucruri din diverse alte domenii pentru a mentine interesul pentru ea. Insa CSR nu este etica si nici nu vizeaza un scop de natura morala. In formele sale cele mai rudimentare, asa cum se intampla acum in Romania, dar si in alte tari mai "civilizate" in acest domeniu, este un exercitiu de PR si de filantropie corporativa, o incercare de a spala imaginea companiilor."
Departe de a constitui un demers etic, CSR sunt in opinia lui Cristian Ducu o posibilitate a firmelor de a muta atentia populatiei de la obligatiile legale pe care ar trebui sa le indeplineasca o companie, la o actiune de binefacere: "o companie romaneasca, mare poluator, face reclama la actiunile de plantare pe care le desfasoara cu voluntari. Iar ei numesc aceste actiuni "responsabilitate sociala corporativa". Eu le numesc ipocrizie: compania, ca mare poluator, trebuie sa plateasca o taxa de mediu destul de mare; mai mult, are obligatia de a planta copaci. Insa acestea sunt obligatii legale. ONG-urile si firmele de publicitate profita de pe urma acestei obligatii, iar impreuna cu compania respectiva mai "coc" o "campanie" de CSR."
"Companiile adopta o reactie defensiva si limitata"
"CSR este vazut in mod gresit de multe ori ca responsabilitatea exclusiva a brand managerului, mai degraba decat ca o responsabilitate comuna a tuturor managerilor de top din firma. Acest lucru se intampla din cauza ca, intr-adevar, multe companii s-au apucat de CSR surprinse fiind de raspunsul publicului la aspecte ale activitatii lor pe care nu le vedeau ca fiind parte a responsabilitatii lor de business. De exemplu, NIKE a trebuit sa faca fata unui boicot de masa dupa ce New York Times si alte organisme mass-media au denuntat practicile abuzive de munca ale unor furnizori ai lor din Indonezia" explica Emil Mesaros.
Acesta semnaleaza faptul ca de multe ori, tinta acuzelor sunt marile companii multinationale, care se raporteaza la atacurile adresate de populatie, ca si cum ar fi formulate impotriva reputatiei sau brandului lor. Tipul de reactie adoptat de companii este unul defensiv si limitat, delegand departamentele de marketing si de PR sa solutioneze astfel de probleme.
"Acest gen de atitudine nu este buna pe termen lung, unde ar fi mult mai de recomandat o atitudine proactiva, in care sa se caute activ punctele de intersectie intre interesele companie si cele ale societatii, sa se identifice modul in care rezolvarea unor probleme prin intermediul progresului social se intalneste cu obiective din strategia companiei si sa se efectueze campanii de CSR pe termen lung care sa actioneze in directia respectiva."
"Societatea si sectorul business sunt percepute adesea ca fiind doua entitati aflate in tensiune"
Modul in care ONG-urile isi gandesc de multe ori colaborarea cu companiile, da nastere unei separari intre societate si sectorul business, acestea fiind doua entitati care ar trebui sa conclucreze. In acest tip de relatie, ar trebui considerate beneficiile pe care atat societatea, cat si sectorul le pot avea in comun, atunci cand proiecteaza campanii de responsabilitate sociala. Accentul ar trebui schimbat, prin urmare, de la punctele in care o companie actioneaza gresit, catre acele initiative care pot valoriza atat mediul social, cat si mediul de afaceri.
"Eu unul vad un refuz de-a dreptul incapatanat din partea ONG-urilor si factorilor interesati de diferite cauze sa vada companiile altfel decat ca pe niste furnizori de fonduri, mesajul lor catre companii fiind: "trebuie sa finantati aceasta cauza pentru ca este un lucru bun", un rationament generic, cu argumente generice care nu sunt deloc legate de interesele specifice, strategiile si operatiunile pe baza carora functioneaza companiile respective. Acest gen de abordare are o mare problema: vede societatea si sectorul business ca pe doua entitati aflate in tensiune, mai degraba decat in inter-dependenta."(Emil Mesaros)
In legatura cu aceasta schimbare ce ar trebui operata la nivelul mentalului colectiv, Emil Mesaros face trimitere catre un aspect tratat in "Harvard Business Review" si anume, faptul ca termenul de "responsabilitate sociala corporativa" trebuie sa evolueze in cel de "integrare sociala corporativa".
vineri, 15 ianuarie 2010
Gica Contra si etica in afaceri in Romania
Am inceput anul trecut sa demasc impostura in domeniul eticii aplicate, in mod special in domeniul eticii in afaceri. Am inceput cu pasi timizi. Nu am vrut sa fiu perceput ca un Gica Contra. Pe de alta parte, stiam ca voi supara destule persoane, care, foarte posibil, vor incerca sa ma izoleze in spatiul academic si de business. Insa mi-am dat repede seama ca, si daca ar proceda astfel, ei vor fi cei care se descalifica, nu eu.
De ce mi-am permis sa arat cu degetul? Foarte simplu! Pentru ca de fiecare daca cand incercam sa dezbat teme de etica in afaceri existau foarte multe alte persoane care fie citisera aberatiile publicate prin diverse reviste romanesti, fie intrasera in contact direct cu ideile celor acuzati de mine, si, in loc sa ofere argumente pentru pozitiile lor, repetau papagaliceste erorile acestora. Erorile respective, prin consecventa cu care erau repetate si explicate, nu se datorau unor scapari de moment, ci erau rezultatul lipsei de cunostinte elementare in domeniul filosofiei morale. Iar cum etica in afaceri este o aplicare a filosofiei morale (cu cateva insertii importante) la spatiul economic, atunci mi s-a parut normal sa incerc sa corectez cumva situatia.
Dar a arata cu degetul nu este o activitate care sa-ti faca cinste in vreun fel daca nu este dublata de o alta activitate, de data asta constructiva. Adica degeaba as fi acuzat eu in stanga si-n dreapta, daca, in acelasi timp, nu as fi incercat sa explic de ce lucrurile stau altfel de cum sunt profesate in mod obisnuit la noi, daca nu as fi purces la niste demersuri academice (e.g., Bucharest Conference in Applied Ethics, dezbaterile publice din 2010 in jurul "managementului eticii si conformitatii" in companii, universitati, administratia publica si institutiile medicale din Romania) menite sa ridice nivelul expertizei in domeniu.
Dupa aceasta incercare de ecologizare a spatiului cu care am eu direct de-a face, era normal sa-mi primesc si reprosurile de rigoare. Mi s-a spus ca nu sunt fair (pentru ca ar fi trebuit sa vorbesc mai intai cu persoanele in cauza, sic!), ca nu am dreptul de a face pe judecatorul (asta a fost cea mai copilareasca reactie, fie vorba intre noi) ori ca sunt prea aspru cu respectivii. Raspunsul meu a fost initial sovaielnic. Acum, dupa ce mi-am intarit cazemata, pot spune in mod direct: "fiindca imi recunosc propriile limite si nu ma erijez in expertul absolut, ci incerc sa ma imbunatatesc pe mine insumi prin analiza critica si dialog! Daca nu va convine, lasati-va de meserie! Etica presupune dialog!"
Pentru a continua linia inceputa in urma cu un an, vreau sa atrag atentia asupra numarului mare de tineri care, in lipsa oricarei experiente -- de business sau academice, pretind ca pot oferi solutii la problemele companiilor. Dupa parerea mea, si eu sunt un tanar, dar nu un astfel de tanar, consultantii nu vin sa ofere solutii, ci vin sa faciliteze solutii. Asa cum am spus in nenumarate randuri, principala 'virtute' a unui consultant este "ascultarea activa". Unii dintre acesti tineri, deveniti peste noapte consultanti si/sau traineri, isi permit sa discute chestiuni dintre cele mai dificile -- cum ar fi problema integritatii -- in 15 randuri. Nici asta nu ar fi o problema daca si-ar adapta discursul tipului de scriitura impus de mediul de comunicare (i.e., daca scrii pentru media on-line, atunci nu poti scrie mult, dar trebuie sa previi eventualii cititori ca nu vei epuiza subiectul; daca scrii pentru o revista de poezie, atunci metaforele sunt acceptate, dar nu si intr-o revista de business, print sau on-line). Dar foarte multi dintre acesti tineri vor sa arda etapele, vor sa ajunga acolo sus fara prea mult efort. Dar etica in afaceri implica foarte multa transpiratie, si aproape deloc inspiratie.
Ca sa devina mai clar ceea ce spun, va ofer un exemplu: un articol despre integritate publicat pe site-ul unei fundatii care atrage din ce in ce mai multi tineri si personalitati din Romania – http://www.leadershipcenter.ro/integritatea.html. Prima chestiune asupra careia vreau sa atrag atentia se afla chiar in primul rand: “Integritatea alaturi de comportamentul etic [...]“. Pentru cei care au minime cunostinte de filosofie morala, integritatea este un tip de comportament etic. Principiul integritatii, aflat la baza unui astfel de comportament, fie tacit, fie expliciti, este eminamente un principiu moral. Deci de unde pana unde aceasta conjunctie?!
In al doilea rand, cele trei lucruri la care este rezumata integritatea nu au nimic de-a face cu asta. A fi autentic cu tine insuti nu are nici o legatura cu a fi integru. Are legatura cu modul cum te raportezi la propria ta fiinta si nimic mai mult. De exemplu, poti actiona cu integritate chiar si atunci cand nu esti ‘autentic’ cu propria ta fiinta, cand nu-ti accepti propriul statut, cand refuzi sa ai incredere in propriile forte. Poti actiona cu integritate fiindca esti constrans de contextul social ori de un sistem civil rigid (i.e., daca furi, ti se taie capul!)
Momentan ma opresc aici, dar promit sa revin cu niste remarci acide legate de firmele care pretind ca fac consultanta si audit pentru standarde de genul SA8000, AA1000, GRI3, ori viitorul ISO26000.
--
Articol publicat pe blogul lui Cristian Ducu: http://blog.cristian-ducu.ro/2010/01/15/gica-contra-si-etica-in-afaceri-in-romania/
De ce mi-am permis sa arat cu degetul? Foarte simplu! Pentru ca de fiecare daca cand incercam sa dezbat teme de etica in afaceri existau foarte multe alte persoane care fie citisera aberatiile publicate prin diverse reviste romanesti, fie intrasera in contact direct cu ideile celor acuzati de mine, si, in loc sa ofere argumente pentru pozitiile lor, repetau papagaliceste erorile acestora. Erorile respective, prin consecventa cu care erau repetate si explicate, nu se datorau unor scapari de moment, ci erau rezultatul lipsei de cunostinte elementare in domeniul filosofiei morale. Iar cum etica in afaceri este o aplicare a filosofiei morale (cu cateva insertii importante) la spatiul economic, atunci mi s-a parut normal sa incerc sa corectez cumva situatia.
Dar a arata cu degetul nu este o activitate care sa-ti faca cinste in vreun fel daca nu este dublata de o alta activitate, de data asta constructiva. Adica degeaba as fi acuzat eu in stanga si-n dreapta, daca, in acelasi timp, nu as fi incercat sa explic de ce lucrurile stau altfel de cum sunt profesate in mod obisnuit la noi, daca nu as fi purces la niste demersuri academice (e.g., Bucharest Conference in Applied Ethics, dezbaterile publice din 2010 in jurul "managementului eticii si conformitatii" in companii, universitati, administratia publica si institutiile medicale din Romania) menite sa ridice nivelul expertizei in domeniu.
Dupa aceasta incercare de ecologizare a spatiului cu care am eu direct de-a face, era normal sa-mi primesc si reprosurile de rigoare. Mi s-a spus ca nu sunt fair (pentru ca ar fi trebuit sa vorbesc mai intai cu persoanele in cauza, sic!), ca nu am dreptul de a face pe judecatorul (asta a fost cea mai copilareasca reactie, fie vorba intre noi) ori ca sunt prea aspru cu respectivii. Raspunsul meu a fost initial sovaielnic. Acum, dupa ce mi-am intarit cazemata, pot spune in mod direct: "fiindca imi recunosc propriile limite si nu ma erijez in expertul absolut, ci incerc sa ma imbunatatesc pe mine insumi prin analiza critica si dialog! Daca nu va convine, lasati-va de meserie! Etica presupune dialog!"
Pentru a continua linia inceputa in urma cu un an, vreau sa atrag atentia asupra numarului mare de tineri care, in lipsa oricarei experiente -- de business sau academice, pretind ca pot oferi solutii la problemele companiilor. Dupa parerea mea, si eu sunt un tanar, dar nu un astfel de tanar, consultantii nu vin sa ofere solutii, ci vin sa faciliteze solutii. Asa cum am spus in nenumarate randuri, principala 'virtute' a unui consultant este "ascultarea activa". Unii dintre acesti tineri, deveniti peste noapte consultanti si/sau traineri, isi permit sa discute chestiuni dintre cele mai dificile -- cum ar fi problema integritatii -- in 15 randuri. Nici asta nu ar fi o problema daca si-ar adapta discursul tipului de scriitura impus de mediul de comunicare (i.e., daca scrii pentru media on-line, atunci nu poti scrie mult, dar trebuie sa previi eventualii cititori ca nu vei epuiza subiectul; daca scrii pentru o revista de poezie, atunci metaforele sunt acceptate, dar nu si intr-o revista de business, print sau on-line). Dar foarte multi dintre acesti tineri vor sa arda etapele, vor sa ajunga acolo sus fara prea mult efort. Dar etica in afaceri implica foarte multa transpiratie, si aproape deloc inspiratie.
Ca sa devina mai clar ceea ce spun, va ofer un exemplu: un articol despre integritate publicat pe site-ul unei fundatii care atrage din ce in ce mai multi tineri si personalitati din Romania – http://www.leadershipcenter.ro/integritatea.html. Prima chestiune asupra careia vreau sa atrag atentia se afla chiar in primul rand: “Integritatea alaturi de comportamentul etic [...]“. Pentru cei care au minime cunostinte de filosofie morala, integritatea este un tip de comportament etic. Principiul integritatii, aflat la baza unui astfel de comportament, fie tacit, fie expliciti, este eminamente un principiu moral. Deci de unde pana unde aceasta conjunctie?!
In al doilea rand, cele trei lucruri la care este rezumata integritatea nu au nimic de-a face cu asta. A fi autentic cu tine insuti nu are nici o legatura cu a fi integru. Are legatura cu modul cum te raportezi la propria ta fiinta si nimic mai mult. De exemplu, poti actiona cu integritate chiar si atunci cand nu esti ‘autentic’ cu propria ta fiinta, cand nu-ti accepti propriul statut, cand refuzi sa ai incredere in propriile forte. Poti actiona cu integritate fiindca esti constrans de contextul social ori de un sistem civil rigid (i.e., daca furi, ti se taie capul!)
Momentan ma opresc aici, dar promit sa revin cu niste remarci acide legate de firmele care pretind ca fac consultanta si audit pentru standarde de genul SA8000, AA1000, GRI3, ori viitorul ISO26000.
--
Articol publicat pe blogul lui Cristian Ducu: http://blog.cristian-ducu.ro/2010/01/15/gica-contra-si-etica-in-afaceri-in-romania/
vineri, 15 mai 2009
Regandind locul responsabilitatii sociale corporative in arhitectura organizatiilor
Am pus pe contul meu de pe www.academia.edu articolul predat pentru volumul conferintei despre "CSR si Dezvoltare sustenabila" de la SNSPA. Astept comentarii si sugestii legate de argumentul articolului pe adresa mea de e-mail sau in spatiul dedicat comentariilor la acest post.
Articolul il gasiti aici: http://unibuc.academia.edu/CristianDucu/Papers/93317/-Jos-cu-RSC-ul--Sus-Etica-in-afaceri-----Regandind-locul-RSC-ului-in-arhitectura-organizatiilor
Pentru a veni in intampinara unei atitudini care-mi displace profund, reiau aici o nota de subsol din articol:
Articolul il gasiti aici: http://unibuc.academia.edu/CristianDucu/Papers/93317/-Jos-cu-RSC-ul--Sus-Etica-in-afaceri-----Regandind-locul-RSC-ului-in-arhitectura-organizatiilor
Pentru a veni in intampinara unei atitudini care-mi displace profund, reiau aici o nota de subsol din articol:
Cred că pretenţia unor “practicieni”, care neagă rolul teoriei în practică, de a-i lăsa pe ei să se ocupe de configurarea unor instrumente de management a responsabilităţii organizaţiilor, în timp ce teoreticienii ar trebui să se retragă în mediul lor septic din spaţiul academic, este nu doar naivă, ci de-a dreptul ilogică. Ea reflectă ideea tot mai răspândită printre practicieni, şi poate în mod special printre practicienii din România, că nu este nevoie de o pregătire sistematică în domeniul eticii în afaceri, ci de experienţă (e.g., experienţă de viaţă, experienţă în organizaţia respectivă, experienţă câştigată pe parcurs în domeniul respectiv), căci, nu-i aşa!, etica este o chestiune de simţ moral comun. Opus acestei pretenţii, colaborările dintre teoreticieni şi practicieni profesionişti se dovedesc mult mai performante pentru că teoria şi practica nu sunt doi poli diferiţi, care se resping, ci doi poli care se susţin reciproc precum polii magnetici.
---
Sa nu uit, incepand cu luna mai am mutat site-ul personal de pe www.hybris.ro -- care va fi reconfigurat in august 2009 pentru a indeplini menirea sa initiala -- pe www.cristian-ducu.ro. Momentan, site-ul este inca in faza de "santier", dar sper sa fie gata pana la finele lui mai. Va invit sa-l vizitati si sa-mi spuneti parerea voastra.
Sa nu uit, incepand cu luna mai am mutat site-ul personal de pe www.hybris.ro -- care va fi reconfigurat in august 2009 pentru a indeplini menirea sa initiala -- pe www.cristian-ducu.ro. Momentan, site-ul este inca in faza de "santier", dar sper sa fie gata pana la finele lui mai. Va invit sa-l vizitati si sa-mi spuneti parerea voastra.
joi, 26 martie 2009
Etica in afaceri, CSR, Dezvoltare durabila, Cod de etica
Am observat in ultimul timp un interes crescand si in Romania pentru responsabilitate sociala si ... , in paralel, semnificativ mai scazut, pentru etica in afaceri. In genere, acesta e un lucru bun, mai ales ca noi nu avem o istorie in ceea ce priveste managementul responsabil. Insa de aici si pana la faptul ca anumiti indivizi si individe pretind ca detin monopolul asupra cunoasterii este cale lunga.
Ceea ce ma face intr-adevar sa ma indoiesc de capacitatea lor de a intelege etica in afaceri, responsabilitatea sociala corporativa, dezvoltarea durabila, cum se face un cod de etica sau de conduita, nu este aceasta pretentie naiva, ci 'impotenta' lor de a construi un demers propriu si adecvat contextului. Ei citesc, citesc multa literatura de Business Ethics, multa literatura de CSR si Sustainable Development, dar se opresc la ce spun altii. Un consultant care pretinde ca te poate ajuta sa realizezi un raport anual de CSR si iti spune sa pui la sectiunea "Principiile etice ale organizatiei" sintagma "Guvernare corporativa" nu este altceva decat un impostor. Oare cum ar trebui sa arate un principiu etic?!
"Guvernarea corporativa" nu e un principiu, sa ne fie cu iertare, ci o sintagma care descrie: 1) un domeniu de investigatie, 2) un segment dintr-o organizatie care se refera la toate acele aspecte ce tin de conducerea acelui complex de persoane, procese, relatii, proceduri si micro-sisteme, si 3) o disciplina academica (la fel ca "Istoria filosofiei grecesti antice" intr-o facultate de filosofie).
Pe de alta parte, viziunea lor minimalista sau minimalizanta ma sperie. E adevarat ca CSR-ul a capatat in ultimii zece ani aripi de vultur, dar asta nu inseamna ca imaginea promovata este si cea mai de dorit. Daca se strang leader-ii mondiali la Davos sau la Rio si vorbesc despre responsabilitatea companiilor nu inseamna ca ei propun o solutie viabila. La fel se intampla si cu recomandarile OECD. Declaratiile si documentele pe care le ascultam sau citim dupa astfel de evenimente reprezinta o anumita vointa politica si arareori punctul de vedere rezultat in urma dezbaterilor dintre specialisti si factorii implicati (si nu ma refer aici la stakeholderi).
As prefera ca Romania sa aiba o piata a ideilor ajunsa la maturitate, ca specialistii sa fie capabili de dezbatere si nu doar de cum sa dea bine. Insa realitatea este dureroasa pentru ca ea nu exprima nimic din aceasta dorinta. CSR-ul e vandut in continuare ca regina balului sau cireasa de pe tort, ca si cum ar insuma toate rolurile Eticii si Conformitatii, adica ale formei institutionalizate ale Eticii in afaceri.
O ultima remarca
E ingrozitor sa vezi astfel de personaje, care, dincolo de incapacitatea de care vorbeam, nu au pic de experienta organizationala dar pretind ca inteleg procesele interne ale unei organizatii si impactul pe care il pot avea activitatile unei companii asupra stakeholderilor sai.
Ceea ce ma face intr-adevar sa ma indoiesc de capacitatea lor de a intelege etica in afaceri, responsabilitatea sociala corporativa, dezvoltarea durabila, cum se face un cod de etica sau de conduita, nu este aceasta pretentie naiva, ci 'impotenta' lor de a construi un demers propriu si adecvat contextului. Ei citesc, citesc multa literatura de Business Ethics, multa literatura de CSR si Sustainable Development, dar se opresc la ce spun altii. Un consultant care pretinde ca te poate ajuta sa realizezi un raport anual de CSR si iti spune sa pui la sectiunea "Principiile etice ale organizatiei" sintagma "Guvernare corporativa" nu este altceva decat un impostor. Oare cum ar trebui sa arate un principiu etic?!
"Guvernarea corporativa" nu e un principiu, sa ne fie cu iertare, ci o sintagma care descrie: 1) un domeniu de investigatie, 2) un segment dintr-o organizatie care se refera la toate acele aspecte ce tin de conducerea acelui complex de persoane, procese, relatii, proceduri si micro-sisteme, si 3) o disciplina academica (la fel ca "Istoria filosofiei grecesti antice" intr-o facultate de filosofie).
Pe de alta parte, viziunea lor minimalista sau minimalizanta ma sperie. E adevarat ca CSR-ul a capatat in ultimii zece ani aripi de vultur, dar asta nu inseamna ca imaginea promovata este si cea mai de dorit. Daca se strang leader-ii mondiali la Davos sau la Rio si vorbesc despre responsabilitatea companiilor nu inseamna ca ei propun o solutie viabila. La fel se intampla si cu recomandarile OECD. Declaratiile si documentele pe care le ascultam sau citim dupa astfel de evenimente reprezinta o anumita vointa politica si arareori punctul de vedere rezultat in urma dezbaterilor dintre specialisti si factorii implicati (si nu ma refer aici la stakeholderi).
As prefera ca Romania sa aiba o piata a ideilor ajunsa la maturitate, ca specialistii sa fie capabili de dezbatere si nu doar de cum sa dea bine. Insa realitatea este dureroasa pentru ca ea nu exprima nimic din aceasta dorinta. CSR-ul e vandut in continuare ca regina balului sau cireasa de pe tort, ca si cum ar insuma toate rolurile Eticii si Conformitatii, adica ale formei institutionalizate ale Eticii in afaceri.
O ultima remarca
E ingrozitor sa vezi astfel de personaje, care, dincolo de incapacitatea de care vorbeam, nu au pic de experienta organizationala dar pretind ca inteleg procesele interne ale unei organizatii si impactul pe care il pot avea activitatile unei companii asupra stakeholderilor sai.
miercuri, 25 martie 2009
Etica si industria luxului
In ultimul timp am cam neglijat acest blog fie pentru ca m-am ocupat cu diverse training-uri, fie pentru ca am scris pe forumul programului de training "Ethics and Compliance Officer". Astazi fac o exceptie fiindca am dat peste un articol in International Herald Tribune (aici) care a facut sa mi se zburleasca toti neuronii.
Cu ocazia a IHT SUSTAINABLE LUXURY CONFERENCE 2009, organizata la New Delhi, suplimentul de business al New York Times a dedicat o pagina noilor tendinte din industria luxului, si anume "sustenabilitatea" si "etica" (sau "responsabilitatea"). Cu alte cuvinte, companiile din aceasta industrie, confruntate cu criza mondiala, chiar daca nu au inceput sa resimta acut efectele acesteia, isi schimba strategia pentru a atrage in continuare clientii si pentru a nu mai fi acuzati de activisti ca nu tin seama de mediu si animale.
"Sustainability" and "responsibility" are the new buzz words. The first is a necessity in a market where credit is no longer as easy to find as a cappuccino.Significantly, Barneys New York has put its dynamic retail force behind sustainable and environmentally friendly clothing. The company, which has always searched for upcoming designers, has now put a focus on organic knits, eco-friendly cottons, grown-to-sewn denim and even recycled gold jewelry.For the forward-looking in the industry, ethics is the new elegance, and doing things right carries more weight than doing things fast. Having the time and the money to care about where clothes come from is set to be a key feature of 21st-century luxury.
Yet thoughtful designers like Stella McCartney, with her genuine green spirit and environmentally friendly clothing, are behaving responsibly. And while at the Main Street level most companies are more interested in sales figures than philosophy, luxury chief executives should be given credit for signing off on eco-friendly stores with solar panels and recycled fittings.
Vreau sa remarc doar doua lucruri in legatura cu aceasta situatie:
1) In primul rand, "responsible luxury" nu este un oximoron asa cum pare la prima vedere. Companiile din industria luxului se confrunta cu aproape aceleasi probleme cu care se confrunta organizatiile din domeniul IT&C sau domeniul bancar. Insa raspunsul acestor companii la presiunea crescanda din jurul ideii de "responsible business" nu are cum sa castige increderea propriilor clienti pentru faptul ca se folosesc materiale eco sau pentru ca respectivele organizatii au investit in educatia unei comunitati din India. Nu asta ii atrage pe clientii lor, ci opulenta bunurilor pe care le ofera, statutul pe care si-l castiga sau consolideaza prin achizitia acelor bunuri.
Ca atare, acuzatia de ipocrizie isi gaseste justificarea atata vreme cat aceasta noua viziune (*filosofie) de business nu termina cu acest discurs insotit de zgomotul tobelor. OK! intelegem ca aceasta industrie tine pasul tendintelor din business-ul si societatea de acum, dar a fi responsabila nu inseamna sa se concentreze pe slogan, ci pe actiune. Daca se concentreaza pe slogan, atunci avem de-a face cu o strategie de marketing.
2) Citind articolul respectiv, mi-am imaginat cum ar fi sa vezi un Lamborghini alergand pe bulevard ca sa ajunga mai repede la statia de alimentare cu energie electrica de la Piata Dorobanti. Este evident ca multe dintre obiectele de lux nu pot fi eco-friendly; cel putin nu in urmatorii doi, trei, cinci ani. Atunci ce e cu nebunia aceasta?!
Asa cum spuneam la sesiunile de training din programul Ethics and Compliance Officer, ne aflam in situatia in care da bine sa spui ca bratara de la mana ta e eco-friendly si nu contine decat aur recuperat (adica aur recuperat din prelucrarea altor bijuterii si nu obtinut in urmare extractiei din minereu). Da bine si sa spui ca pantalonii de pe tine nu au fost realizati de niste copii in India, ci de niste adulti, dar platiti tot cu 1$ pe zi. Presiunea acumulata in jurul ideii de "business responsabil" nu e deloc de neglijat, iar companiile care nu tin seama de acest lucru risca sa-si piarda clientii sau sa se trezeasca cu activistii PETA sau GREENPEACE la poarta fabricii. Iar asta e suficient pentru a acumula niste pierderi insemnate atat in contabilitate, cat si la capitolul imagine.
Ma gandesc cu teama la viitorul acestei tendinte de a pune presiune pe organizatii. E foarte posibil ca peste cativa ani sa nu mai poti face afaceri daca nu incluzi in Board-ul companiei niste indivizi sau individe din aceste ong-uri activiste sau alte categorii de stakeholderi, chiar daca tu si ceilalti shareholderi sunteti singurii care au bagat bani in acea firma. Nu m-ar mira nici ca firmele sa fie obligate prin lege sa raporteze masurile de "responsabilitate sociala si de mediu" pe care le iau (asta deja e pe masa de lucru a Uniunii Europene).
vineri, 6 martie 2009
Rating institutions, Eastern Europe, and Economic Crisis
A few days ago, the European national bank governors manifested their indignation concerning the alarmist reports of international rating institutions (e.g., Moody's, Fitch, Standard&Poor's). They accused these organizations of playing a dirty game by publishing pessimistic reports about the Eastern and Central European economies.
In this context, I tend to understand the silence some regional and international institutions keep about the way these rating companies work. But this is not an excuse, nor a motivation. The reality is quite simple: there is no transparency in the way Fitch, Standard&Poor's or any other company rates countries, cities, national economies or banking institutions. As some said, they work with indirect information, oversimplify and use ridiculous indicators. With this image in my head, I cannot take their reports as accurate or good-willing. On the contrary, I suspect they make the game of big financial institutions or countries that want or try to make a living out of the misery of countries like Romania, Poland or Czech Republic.
I do not believe in the economic crisis as many analysts from all over the world present it. I believe that the current economic tremours are the result of a general panik situation. The fear is bigger than the common sense, it overwrites the reason. So, almost all economic leaders, instead of boosting investments and become more creative in opening new markets for their products and services, apply the precautionary principles in every aspect of their economic activities. They prefer to cut down the costs with employees and use outsourcing in every way they can, while unaware of the exponential increase of the operational risk. They prefer to freeze training budgets and keep on stand-by all investments, while the people are ready to cope with the crisis and save their jobs. They prefer to gain as much money as possible in less time or not to decrease their financial expectations, while their previous investments did not focus on decreasing costs with energy, efficiency at operational level, with performance based incentives for CEOs and directors.
Returning to the subject at question, the biggest mistake Romanian government can do at this moment is to contract a loan from the International Monetary Fund. This institution is well known for its portfolio full of unsuccessful projects in any country they worked with. For example, Romania, until its refusal to work with IMF, introduced stupid public policies and destroyed the productive industry, becoming a huge consumer of foreign goods. This vision IMF imposed in Romania was translated from other previous projects, without relevant results.
Taking into account this and other information about the current economic (and political) crisis, and after the pessimistic reports of the World Bank and IMF, I cannot trust these two institutions. So, I would prefer to count only on what Romanian can produce as gross internal product and refuse the IMF, WB or EBRD help. I suspect them also of trying to translate the risk from western markets to the east of Europe. It is better for them to minimize the losses they have on the American market, for example, by trying to raise the exchange rate for Eastern European currencies, like it already happened in Hungary, Romania, Bulgaria, Poland, Czech Republic, Slovenia and Slovakia.
This is why I appreciated very much the outburst of Mr. Isarescu, the governor of the Romanian National Bank (BNR), when he realize there are some major banks that, with the complicity of mass-media, tried to manipulate the exchange rate for Euro/RON. The intervention of the BNR on the financial market made these banks to loose more money, but stopped the Euro/RON exchange rate at 4.2 and not at 4.5/4.75, or even 5.0, as the western mass-media and some bank treasurers said it would end up.
Now, we are facing another step in this scenario meant to transfer the economic risks in other parts of the world. And this step involves direct attacks coordinated by rating institutions. If the fall of American banks did not affect Europe so much, at least the ratings for Eastern and Central European countries will reach their target. And the effects are already starting to show up (e.g., the scary-crow with the Austrian banks).
Readings:
* my previous post - Fitch Ratings - a highly unethical rating agency
* "Cotidianul", March 4, 2009 - Guvernatorii Estului ataca agentiile de rating
* BBC - http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7923685.stm
In this context, I tend to understand the silence some regional and international institutions keep about the way these rating companies work. But this is not an excuse, nor a motivation. The reality is quite simple: there is no transparency in the way Fitch, Standard&Poor's or any other company rates countries, cities, national economies or banking institutions. As some said, they work with indirect information, oversimplify and use ridiculous indicators. With this image in my head, I cannot take their reports as accurate or good-willing. On the contrary, I suspect they make the game of big financial institutions or countries that want or try to make a living out of the misery of countries like Romania, Poland or Czech Republic.
I do not believe in the economic crisis as many analysts from all over the world present it. I believe that the current economic tremours are the result of a general panik situation. The fear is bigger than the common sense, it overwrites the reason. So, almost all economic leaders, instead of boosting investments and become more creative in opening new markets for their products and services, apply the precautionary principles in every aspect of their economic activities. They prefer to cut down the costs with employees and use outsourcing in every way they can, while unaware of the exponential increase of the operational risk. They prefer to freeze training budgets and keep on stand-by all investments, while the people are ready to cope with the crisis and save their jobs. They prefer to gain as much money as possible in less time or not to decrease their financial expectations, while their previous investments did not focus on decreasing costs with energy, efficiency at operational level, with performance based incentives for CEOs and directors.
Returning to the subject at question, the biggest mistake Romanian government can do at this moment is to contract a loan from the International Monetary Fund. This institution is well known for its portfolio full of unsuccessful projects in any country they worked with. For example, Romania, until its refusal to work with IMF, introduced stupid public policies and destroyed the productive industry, becoming a huge consumer of foreign goods. This vision IMF imposed in Romania was translated from other previous projects, without relevant results.
Taking into account this and other information about the current economic (and political) crisis, and after the pessimistic reports of the World Bank and IMF, I cannot trust these two institutions. So, I would prefer to count only on what Romanian can produce as gross internal product and refuse the IMF, WB or EBRD help. I suspect them also of trying to translate the risk from western markets to the east of Europe. It is better for them to minimize the losses they have on the American market, for example, by trying to raise the exchange rate for Eastern European currencies, like it already happened in Hungary, Romania, Bulgaria, Poland, Czech Republic, Slovenia and Slovakia.
This is why I appreciated very much the outburst of Mr. Isarescu, the governor of the Romanian National Bank (BNR), when he realize there are some major banks that, with the complicity of mass-media, tried to manipulate the exchange rate for Euro/RON. The intervention of the BNR on the financial market made these banks to loose more money, but stopped the Euro/RON exchange rate at 4.2 and not at 4.5/4.75, or even 5.0, as the western mass-media and some bank treasurers said it would end up.
Now, we are facing another step in this scenario meant to transfer the economic risks in other parts of the world. And this step involves direct attacks coordinated by rating institutions. If the fall of American banks did not affect Europe so much, at least the ratings for Eastern and Central European countries will reach their target. And the effects are already starting to show up (e.g., the scary-crow with the Austrian banks).
Readings:
* my previous post - Fitch Ratings - a highly unethical rating agency
* "Cotidianul", March 4, 2009 - Guvernatorii Estului ataca agentiile de rating
* BBC - http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7923685.stm
duminică, 15 februarie 2009
Lockheed Martin sued for whistlerblower retaliation
Lockheed Martin has been sued by a former employee because the accuser says she was subject to retaliation from the company's management.
The interesting aspect is not that a whistleblower has been subject to retaliation, because it is a natural reaction of people to be agressive when they are attacked. Even when the attacker is right. But the interesting part is in the nature of retaliation.
Andrea Brown says she was forced out of her job after filing an ethics complaint against vice president Wendy Owen in May 2006.Brown, who was director of communications for Lockheed Martin technical operations in Colorado Springs, claims she resigned in February 2008 after her working conditions became intolerable.At one point, she said, she was told she had to reapply for her job and to move out of her office and go work in a storage space without a phone.Source: http://www.denverpost.com/headlines/ci_11547111
In other words, she wasn't fired or beaten, but forced to resign due to intolerable work conditions. This is a general situation, if the case does not end up with the bankruptcy of the company, as in the Enron example.
This kind of retaliation is preferred because companies, their managers, think a resignation will not give the opportunity to the whistlerblower to ask for compensations. Wrong! The US law, as well as the European laws, offer a sort of protection to whistlerblower because it tends to understand the reasons for which a whistlerblower spills out an unethical or non-compliance aspect exists, i.e., a compelling sentiment that they do the right thing (towards the public interest).
Second, there are other cases I read about, when judges made clear statements against such behavior from companies. This contributes a lot to a general negative view towards the company. In others words, only the legal suit itself, and the media news, create a kind of general opinion not favorable to the company. The main reason for this (and I think this is also the reason that lies at the heart of the paranoid "conspiracy theory") is the disproportionate relation between the company and the whistleblower.
miercuri, 11 februarie 2009
A video-interview about the current challenges for Romanian market
Video-interview with Mr. Cristian Ducu. He speaks about the Romanian training market, business ethics in Romania and the role of the Ethics and Compliance Officer in organizations.
His main ideea is that the current crisis has been artificially induced in the Romanian market by certain big players which have a huge interest in undermining the Romanian economy. The media in conjunction with several economic institutions created a mass-panic that lead to bankruptcy, to cutting training budgets, to firing without discrimination good and bad employees, to limiting services and so on.
In this situation, those that have an open mind and a dynamic business view will understand that it is the best moment to find better, more qualified working-force. In the same time, they should introduce more strict performance indicators to have a better view over the fluctuations of the business and make the necessary adjustments.
The current economic context is also a good opportunity to separate correct businesses from those breaking the law or treating bad their employees, partners, the environment and other stakeholders. It is the time to add value to the organization through adopting special Ethics and Compliance Management Systems, through adopting an attitude that favors Business Ethics.
And this is the reason for hiring an Ethics and Compliance Officer. His job makes perfect sense when so many internal and external factors threat the health and the performance of the organization.
Although he is not an universal solution, he can make the difference on longer-term between companies that work with devoted customers and companies that have a big flow of clients. In the later case, the performance risk is greater and it may easily lead to bankruptcy. In the former case, the client devotion, given not by the uniqueness of the product or service, but by the way the company treats the customer and how the company does business, will ensure a continuous activity for the company.
marți, 10 februarie 2009
Training-urile, sambata si duminica
De foarte multe ori m-am confruntat cu urmatoarea problema: angajatii trimisi de o companie din Romania refuza sa participe la un program de training care se organizeaza sambata sau duminica. Acestia prefera ca training-urile contractate de firma pe bani grei sa se tina in cursul saptamanii, adica in timpul programului de lucru.
Acesta nu este un caz izolat, ci o practica obisnuita in Romania.
Intrebarea mea este daca un astfel de comportament este etic, adica daca angajatul se comporta corect fata de firma fiindca refuza sa mearga la un training in weekend sau daca acea companie se comporta corect fata de proprii angajati atunci cand contracteaza un serviciu in cele doua zile libere ale angajatilor.
In primul rand, avem de-a face cu doua situatii diferite guvernate de aceeasi relatie contractuala intre cele doua parti: angajatorul (firma) si angajatul. Cu alte cuvinte, conditiile contractuale sunt cele care ar trebui sa guverneze relatia dintre cele doua parti, inclusiv asigurarea de training specializat angajatului de catre companie. Dar intr-un contract de munca, oricat de complex ar fi el, nu se mentioneaza niciodata ca respectivele programe de training vor avea loc doar in cursul saptamanii. In acest context, modul cum se comporta cele doua parti nu mai tine de clauzele contractuale, ci de ceea ce fiecare parte considera ca fiind in beneficiul sau ori ca tinand de responsabilitatea sa.
Astfel ajungem la cele doua situatii. In primul caz, angajatul refuza sa mearga la training in weekend in principal fiindca el considera ca acele doua zile sunt libere, cu alte cuvinte nu sunt prevazute in contract ca fiind lucratoare. Asta inseamna ca pentru acele zile, in cazul in care i s-ar cere sa lucreze, ar trebui remunerat cu mult mai mult decat o zi obisnuita de lucru. Dar el nu ar lucra, ci ar merge la un training - de aici teama ca nu ar primi niste bani care i s-ar cuveni.
Acest rationament este nu doar eronat, ci el reprezinta un pericol real pentru cultura organizationala a unei companii. Un angajat, fie el si cu contract de munca pe perioada determinata, reprezinta compania care l-a angajat nu doar pe timpul celor 8 ore de lucru zilnic (luni-vineri), ci pe toata perioada contractuala. De exemplu, daca angajatul companiei X ar merge intr-un magazin, dupa orele de program, si ar fura niste lucruri, presa ar putea foarte usor sa asocieze numele sau cu cel al firmei la care lucreaza. In acest caz, firma ar fi indreptatita, spun eu, sa desfaca respectivul contract de munca deoarece acel angajat ii strica reputatia.
Reformuland: atunci cand cele doua parti intra in relatia contractuala amintita, ele accepta status quo-ul cunoscut al fiecareia la momentul respectiv. Adica firma accepta ca persoana angajata nu are cazier si reputatia sa este de om onest, iar angajatul accepta ca firma respectiva este cunoscuta ca fiind una care-si respecta clientii, angajatii etc. Cand una dintre parti schimba in mod negativ acest status quo nu face altceva decat sa aduca atingere celeilalte parti.
Revenind la problema noastra, angajatul lucreaza efectiv 8 ore, sau cat a convenit initial, pentru angajatorul sau, dar responsabilitatea sa nu se incheie la finalul programului de lucru.
Sa ilustrez in alt fel. Sa ne gandim ca angajatul unei banci trece pe langa o sucursala intr-o noapte ploioasa, iar in momentul respectiv el ar observa niste indivizi in sediul acelei sucursale. Responsabilitatea sa este sa se opreasca si, chiar cu pretul de a fi plouat, sa contacteze Politia si reprezentantii acelei sucursale (care, de regula, sunt numiti la intrarea in sediu, intr-o zona vizibila). Daca el nu ar proceda astfel, atunci este foarte probabil ca el sa nu semnaleze nici cazurile de frauda de care el ar lua cunostinta in sediul bancii in care lucreaza. De aceea spunem ca riscurile pentru cultura organizationala sunt foarte mari.
In al doilea rand, faptul ca angajatul refuza sa participe la un training in weekend este de fapt in dezavantajul sau. Participarea la program l-ar imbogati cu niste cunostinte pe care altfel nu le-ar obtine. Apoi, conform Codului Muncii, orice zi de training (formare profesionala) este echivalata unei zi de munca. Adica 6 ore de training sunt echivalentul a 8 ore de lucru, iar aceste ore trebuie sa se regaseasca in cuantumul orelor de lucru pentru fiecare angajat in parte. Incalcarea acestei dispozitii legale conduce la o sanctionare a firmei angajatoare de catre Inspectoratele Teritoriale de Munca.
In al treilea rand, angajatul isi produce singur un rau. Argumentul angajatului pentru refuzul de a merge la un training in weekend platit de firma este ca nu-si poate modifica programul personal pentru a obtine un beneficiu. As echivala situatia cu aceea in care un doctor ii spune unui pacient, care nu este bolnav (nu toti pacientii sunt bolnavi, sic!), ca e bine sa manance cat mai multe fructe si legume ca sa-ti mentina starea de sanatate la cote cat mai bune, iar acesta ar raspunde ca nu poate fiindca trebuie sa se plimbe cu masina. La fel, angajatul refuza un training care i-ar putea imbunatatii performantele la locul de munca fiindca trebuie sa mearga la cumparaturi duminica dimineata sau sa se refaca dupa cele 40 de ore lucrate in cursul saptamanii.
In cel de-al doilea caz, se pune intrebarea daca o companie ar fi incorecta fata de propriul angajat fiindca il trimite la training in weekend? Nu cred ca exista un raspuns pozitiv. De regula, calendarele programelor de training in regim deschis sunt stabilite de firmele de training insele si nu de compania care-si trimite unul, doi sau zece angajati.
Intr-adevar, daca o companie instituie o politica, scrisa sau nu, prin care toate programele de training trebuie sa se organizeze doar in weekend, atunci o astfel de masura poate fi privita si trebuie sa fie privita ca fiind una discriminatorie. Spun asta fiindca respectiva companie se va lovi de refuzul unei persoane care are o anumita religie si nu poate merge la training sambata dimineata, iar, ca urmare, acea persoana nu va putea niciodata sa beneficieze de vreun program de training. Cu alte cuvinte, acea persoana va fi discriminata in raport cu alti colegi, care nu au nici o restrictie de ordin religios in a participa la training in weekend.
Pe de alta parte, pot exista cazuri limita, cand compania nu are dreptul de a cere unei persoane sa mearga la training in weekend. De exemplu, daca acea persoana se casatoreste tocmai in weekend-ul in care este programat si training-ul. Din acest motiv, comunicarea interna este esentiala pentru a preveni eventuale situatii neplacute.
Sunt curios ce argumente contra ar putea fi aduse in discutie.
[Publicat initial pe forumul comunitatii ECO]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)