Cel putin in acest context, cele doua cuvinte sunt sinonime. Etica si morala sunt acelasi lucru, si se refera la acel complex de deprinderi si norme de comportament, de valori si credinte cu privire la ce este si ce nu este moralmente corect. Pe de alta parte, nu cred ca ar trebui sa se confunde acest context particular cu acela in care vorbim pe de o parte despre morala - in sensul tocmai mentionat -, iar pe de alta parte despre etici, adica acele teorii care incearca sa explice sau sa ofere un temei normativ pentru comportamentul moral al indivizilor. Teoriile, la randul lor, le vom numi "teorii etice" sau "teorii morale" (expresii sinonime). La fel si in cazul "principiilor morale" (care pot fi numite si "principii etice").
In al doilea rand, acesti asa-zisi "profesionisti" pretind ca etica, ca domeniu de investigatie, este pentru mediul academic, pentru cei care rontaie intr-un turn de fildes o problema pana nu mai ramane nimic din ea. In schimb, spun ei, "responsabilitatea sociala corporativa" este o chestiune practica si se refera la modul cum o companie isi gestioneaza impactul asupra mediului, asupra comunitatii si propriilor angajati, sau la activitatile filantropice si de PR. Chiar mai mult, respectivii pretind ca RSC-ul este un concept mai larg decat cel de "etica in afaceri" si ca atare RSC-ul este mai important decat managementul eticii in organizatii. Nimic mai fals. Le sugerez respectivelor persoane sa puna cat mai curand mana pe niste studii serioase.
Cand ne referim la RSC si la managementul de etica (si conformitate) nu suntem interesati de cine a fost primul, oul sau gaina, daca RSC-ul e anterior sau nu managementului eticii (desi aceste personaje ar fi surprinse sa vada ca RSC-ul nu e chiar anterior managementului eticii). Nu. Ceea ce dorim sa intelegem este aria de acoperire a fiecareia etichete. RSC nu e un concept mai larg decat cel de management al eticii (a nu se intelege "management etic", adica un management care actioneaza moralmente corect), ci dimpotriva. Faptul ca foarte multi autori (de fapt pseudo-autori) spun contrariul nu dovedeste decat proasta intelegere a acestui domeniu. Si nu ma feresc deloc sa spun ca autori precum Buchholtz, Carroll sau Koetler sunt pe langa subiect (pentru detalii, sunt dispus la dezbateri serioase).
Revenind, conceptul de responsabilitate este un concept cu cel putin doua fatete: responsabilitatea morala si responsabilitatea juridica. RSC-ul nu le poate cuprinde pe amandoua, caci atunci de ce mai vorbim despre conformitate (in special conformitatea cu legea si standardele profesionale). Faptul ca respect o lege nu inseamna in mod necesar ca sunt si o persoana morala, caci as putea, de exemplu, sa respect legea privind plata taxelor si impozitelor dar sa-mi insel partenerii si clienti.
Mai departe, RSC-ul vizeaza o mica parte din ceea ce presupune managementul eticii in organizatii. Codurile de etica, training-urile de etica, auditul de etica (si conformitate), consultanta etica si alte instrumente asemanatoare nu pot intra sub RSC fiindca RSC-ul nu stie cum sa structureze aceste lucruri. Strict vorbind, RSC-ul priveste doar impactul asupra comunitatii (si prin extensie -- nu cea a dezvoltarii durabile (sic!) -- asupra mediului). Etica si RSC-ul nu inseamna sa plantezi copaci si nici sa dai bani la un azil de batrani, nici macar sa-ti scoti proprii angajati la donat sange sau impartit pachetele cu mancare copiilor saraci. Aceste fapte sunt nobile in ele insele, dar motorul lor, motivatia, nu e data de un principiu sau de o valoare etica, ci de o conjunctura nefavorabila pe care dorim sa o corectam fiindca resimtim mila sau revolta pentru nedreptatile sociale existente.
RSC-ul nu inseamna sa verifici daca o organizatie respecta conditiile de munca ale ILO, fiindca acest lucru il acopera cu instrumente dezvoltate de-a lungul timpului managementul de etica si conformitate. In realitatea romaneasca sau de oriunde altundeva, RSC-ul nu stie sa distinga intre aspectele etice si cele de conformitate, intre decizii etice si decizii de business.
