Incepand de azi am sa comentez, mai mult sau mai putin, in functie de interesele mele si timpul pe care il am la dispozitie, diferite evenimente de business si academice la care voi participa. Iar in dimineata aceasta am fost la conferinta sustinuta de Stephen Young la Facultatea de Istorie.
De la bun inceput trebuie spus ca prezentarea a fost pentru studenti. Din acest motiv, nivelul a fost tinut foarte, foarte jos. De altfel, as putea spune ca viziunea expusa a fost ultra-simplificatoare. Dar nu asta ar fi hiba, caci oricum nu se dorea sa fie altceva decat o comunicare pentru niste masteranzi de la Litere.
Prima chestiune care mi s-a parut ciudata a fost aceea ca in deschidere s-a spus ca dezbaterea despre etica in afaceri incepe la noi de-abia de azi incolo, ca evenimentul de maine, Business Ethics 360, este primul eveniment de acest gen. Evident ca o astfel de afirmatie nu are acoperire in realitate. In primul rand, despre etica in afaceri se vorbeste de vreo 12 ani in Romania. Organizatorii evenimentului de maine nu au descoperit ceva nou ca sa-si atribuie acest statut de “initiatori”. Nici altcineva — asa cum se intampla cu o anumita doamna si CSR-ul — nu-si poate aroga acest drept. Iar argumentul este simplu: actualul curent nu a fost initiat nici de Bogdan Diaconu, chiar daca a publicat in “22″ ori in alte publicatii articole pe teme de etica in afaceri, nici de mine (cu Managementul Eticii si Conformitatii), nici de Valentin Muresan, atunci cand a initiat primele cursuri de filosofie morala de dupa 1990, la Facultatea de Filosofie ori cand a publicat prima carte si inca singura carte serioasa despre etica in organizatii (implicit in companii), ci de noi toti, cu fiecare lucru pe care l-am scris, cu fiecare discutie pe care am purtat-o.
In al doilea rand, in fiecare zi gasesc argumente noi care imi sustin parerea ca romanilor le lipseste spiritul dezbaterii. Nu suntem in stare sa dialogam, sa ne construim discursuri pro si contra bazate pe argumente pe care apoi sa le angajam in turniruri ideatice. Nu avem capacitatea de a vedea dincolo de tonul unei intrebari, de cuvintele in care sunt imbracate argumentele opozantilor. Iar cand nu ne convine, acuzam partea adversa de atacuri la persoana, de lipsa de fair-play, de incoerenta ori stupiditate. Luam comentariile specialistilor drept aroganta iar opiniile oamenilor de rand drept afirmatii pline de talc. Ne place mai mult metafora decat analiza si refuzam cu toata fiinta constructiile teoretice de parca practica nu ar trebui sa aiba nimic de-a face cu teoria. Iar de cele mai multe ori avem impresia ca suntem pastratorii tolbei cu adevaruri eterne.
Trecand la continutul prezentarii, cred ca Young a pus prea mult accentul pe comunicare ca mijloc de a construi increderea intr-o companie. El spune ca noi construim relatii cu ajutorul comunicarii (comunicarii verbale, in special), iar increderea in organizatii o putem dezvolta doar daca acele organizatii isi gestioneaza bine relatiile cu stakeholderii. Dar, daca este sa consideram companiile drept “agenti morali” (in terminologia clasica, ‘moral agents’), atunci ne intereseaza mai mult actiunile acelor companii. De exemplu, degeaba comunica o companie precum Strbks ca ii pasa de mediu si de angajati, si de clienti, daca maine se descopera ca procesele implicate in administrarea barurilor includeau un flux continuu de apa (apa care se risipea pentru ca nu existau cesti de spalat, de exemplu) ori ca angajatii respectivei companii nu respectau reteta pentru briosele cu cacao. Cu alte cuvinte, eu consider ca intre comunicare si actiunile unei companii trebuie sa existe corespondenta. Insasi comunicare lipsita de suport in actiunile unei companii este neetica. Ca atare, comunicarea nu e decat un instrument, iar increderea se bazeaza nu doar pe comunicare, ci mai ales pe actiuniile organizatiei si membrilor care o compun.
In cadrul aceleasi prezentari, Young mentioneaza ideea ca etica in afaceri “is very American”, in timp ce CSR este mai degraba europeana. Aceasta distinctie e prezenta si la alti autori, unii chiar foarte influenti, dar pentru cei care se pricep si au urmarit ce se intampla la nivel mondial ea nu se confirma. Exista o puternica scoala in Etica in afaceri si in Europa. De exemplu, la Rotterdam, unde Muel Kaptein si colegii sai au dezvoltat mai multe instrumente pentru managementul eticii in organizatii, fie ele private ori publice. De asemenea, in SUA, multe companii investesc masiv in raportatea de CSR — sa ne gandim doar la Wallmart. Apoi, distinctia se refera la pozitionarea celor doua presupuse traditii, dar nu face nici o referire la curente similar ce pot fi intalnire in Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud si Centrala, Africa ori Australia. Stiu, de exemplu, ca in Asia dezbaterile din jurul conceptului de responsabilitate sociala corporativa sunt mult mai avansate decat cele din Europa. Exista un forum mult mai mare care promoveaza CSR-ul ca alternativa la modul clasic de a face afaceri fiindca firmele de acolo au nevoie de un “pasaport de buna purtare” ca sa poata penetra pietele vestice.
La finalul prezentarii l-am intrebat pe Stephen Young de care parte a baricadei se pozitioneaza in ‘conflictul’ dintre “vechea scoala”, care pune mare pret pe caracterul directorilor de companii si angajatilor, si noua tendinta, care doreste legiferarea multor norme de natura morala sau introducerea unor normele legale clare si transparente care sa dea seama de starea moralitatii unei organizatii. Raspunsul lui a fost destul de transant, si anume nu cred ca o pozitie radicala este benefica, fie ea de partea legiferarii morale sau de partea unei etici a virtutii. Avem nevoie de legiferare, spune, dar s-a observat ca rezultatele pozitive sunt cu mult mai mari daca formam caracterul indivizilor.
Sursa: http://blog.cristian-ducu.ro/2009/12/09/conferinta-stephen-young-facultatea-de-istorie/
